Mika: “Schumi se intoarce”
Fostul mare pilot de Formula 1 Mika Hakkinen afirma ca Michael Schumacher nu va putea sta foarte mult departe de cursele de Formula 1.
Mika Hakkinen, fostul mare rival al lui Michael Schumacher, crede ca germanul se va intoarce la cursele auto de viteza in cativa ani. Finlandezul, care atunci cand evolua la McLaren a fost pentru cativa ani principalul oponent al septuplului campion mondial, nu stie insa cand sau unde se va intoarce Schumacher in lumea vitezei.
Hakkinen si-a motivat decizia: “Cursele sunt in sangele nostru. Ne place sa concuram in competitii de viteza, ne place sa pilotam masini rapide. Nu stiu exact ce va face Michael, pentru ca probabil nici macar el nu stie ce va face”.
Desi s-a retras in 2001 din Formula 1, finlandezul nu a rezistat tentatiei competitiilor de viteza si concureaza astazi in cursele DTM.