Loeb si-a fracturat bratul

Publicat joi, 28.09.2006 11:44 de Mircea Meșter

La doar doua luni inaintea finalului de sezon, cand parea deja invingator in CM de Raliuri, Sebastien Loeb si-a rupt mana la o plimbare cu bicicleta.

Lovitura dura pentru campionul mondial en titre al Campionatului Mondial de Raliuri. Sebastien Loeb si-a fracturat ieri bratul in timp ce se plimba cu bicicleta si este incert pentru restul sezonului, in momentul in care mai are nevoie de cinci puncte pentru a-si adjudeca un nou titlu mondial.

Medicii au constatat patru fracturi ale bratului. Se pare ca refacerea sa va dura cateva saptamani bune iar acest lucru pune sub semnul intrebarii participarea sa in una sau doua etape ale WRC.

Pilotul care concureaza pentru echipa Kronos Citroen a suferit o interventie chirurgicala in cursul diminetii de astazi.