Mercedes GP: "Schumacher nu este dezavantajat de răul de simulator"
Mercedes GP a confirmat oficial că Michael Schumacher nu este capabil să utilizeze la maxim simulatorul, însă susţine că performanţele germanului nu sunt afectate de această problemă.
O sursă din cadrul echipei Mercedes GP a dezvăluit în această săptămână că Michael Schumacher nu poate utiliza simulatorul echipei din cauza răului de mişcare pe care îl resimte, adăugând că acesta a fost unul dintre motivele pentru care germanul a fost surclasat de Nico Rosberg în sezonul precedent.
La mai puţin de 24 de ore de la apariţia informaţiei, Mercedes GP a venit cu o replică oficială prin care confirmă problemele septuplului campion mondial. Pe de altă parte, echipa susţine că Schumacher nu este dezavantajat de această problemă, întrucât a colaborat foarte bine cu inginerii.
"Pe parcursul carierei sale, Michael Schumacher a fost susceptibil din când în când la răul de simulator, afecţiune care a afectat timpul pe care îl poate petrece în simulator. Acest lucru este relativ comun pentru mulţi oameni din toate sectoarele de activitate pentru simulatoare, inclusiv pentru maşini de curse şi militare sau avioane de luptă. Schumacher nu a fost dezavantajat, întrucât împreună cu inginerii săi a făcut muncă în simulator mult mai efectiv", a anunţat Mercedes GP în cadrul unui comunicat de presă.
Pe de altă parte, Mercedes GP şi-a asumat o parte din vină pentru problemele lui Schumacher, întrucât simulatorul său nu este de ultima generaţie. De altfel, echipă lucrează de mai mult timp la un nou simulator, care ar urma să fie disponibil pentru piloţi în 2012.
"Simulatorul este unul dintre instrumentele cu care piloţii se pregătesc pentru un weekend de curse, iar această situaţie nu l-a afectat decisiv pe Schumacher sau competitivitatea sa comparativ cu coechipierul său. Situaţia a fost exacerbată de nivelul tehnologiei noastre pentru simulatoare. Din multe motive, am investit în echipament de simulare mai realist şi de o calitate mai bună, care va fi finalizat şi disponibil pentru piloţii noştri în scurt timp", au mai precizat oficialii echipei.
Simulatorul a devenit unul dintre cele mai utilizate instrumente în pregătirea Marilor Premii după interzicerea testelor în Formula 1 în 2009.
Via | Reuters
ba albă, ba neagră ... ăştia-s mai nemernici ca mine