McLaren va reintroduce în Spania update-urile din Turcia
McLaren va evalua vineri la Barcelona update-urile pe care a renunţat să le mai utilizeze în Marele Premiu al Turciei din motive de fiabilitate.
McLaren a intenţionat să introducă un update semnificativ pentru Marele Premiu al Turciei, însă planurile au fost abandonate ulterior după ce testele efectuate în antrenamentele de vineri au evidenţiate probleme de fiabilitate.
Rezultatele echipei în cursă au fost relativ modeste, motiv pentru care McLaren va încerca să introducă acest update la Marele Premiu al Spaniei de la finalul săptămânii viitoare. Astfel, update-ul va fi evaluat vineri în antrenamente, însă va fi regăsit pe monopostul MP4-26 şi în cursă doar dacă va da rezultatele scontate.
"Aşa cum am văzut săptămâna trecută la Istanbul, există întotdeauna un risc să aduci upgrade-uri la circuit, în special din cauza absenţei testelor. Pentru Barcelona plănuim să reintroducem câteva dintre upgrade-urile planificate iniţial pentru Istanbul. Totuşi, încă o dată, ele vor fi introduse numai dacă dezvoltările iniţiale de vineri vor avea succes", a declarat Martin Whitmarsh, şeful echipei britanice.
McLaren se indreaptă spre etapa din Spania după locurile patru şi şase obţinute la Istanbul de Lewis Hamilton şi, respectiv, Jenson Button.
Via | McLaren