Massa se bazeaza pe sprijinul fanilor la Interlagos

Publicat miercuri, 22.10.2008 10:57 de Daniel Popescu

Felipe Massa spera ca sprijinul fanilor de la Interlagos sa il ajute sa devina campion mondial in Marele Premiu al Braziliei.

Massa este la 7 puncte in spatele liderului Lewis Hamilton si are nevoie de un rezultat slab al pilotului McLaren pentru a-si adjudeca titlu.

Totusi, brazilianul se bazeaza pe sprijinul fanilor care vor fi prezenti in tribunele circuitului de la Interlagos in cursa de peste 11 zile.

"Presiunea din partea fanilor ma ajuta intotdeauna. Este intotdeauna mai bine sa o ai"

, a declarat Massa. "Intotdeauna mi-a placut sa concurez acasa. Poti absorbi toata energia pozitiva a fanilor si asta te ajuta sa dai tot ce ai mai bun".

Desi sansele sale la titlu sunt destul de reduse, Massa spune ca va da totul in Marele Premiu al Braziliei in speranta unui rezultat slab pentru Hamilton.

"Cel mai important lucru este sa sper si sa dau tot ce am mai bun, ceea ce pentru mine inseamna sa castig cursa. Probabil ca nu va fi suficient, dar este singurul lucru pe care il pot controla, asa ca intentionez sa obtin asta", a mai precizat Massa.