Magny Cours vrea să revină în calendarul Formulei 1 în 2012
Reprezentaţii circuitului de la Magny Cours negociază cu Bernie Ecclestone găzduirea unui Mare Premiu al Franţei începând din sezonul 2012.
Marele Premiu al Franţei a fost eliminat din calendarul Formula 1 începând din sezonul 2009, cauza principală fiind determinată de lipsa facilităţilor de pe circuitul de la Magny Cours.
Poziţionat într-o zonă rurală, circuitul era greu accesibil pentru echipe şi spectatori şi dispunea de un număr redus de hoteluri, la care s-au adăugat şi dificultăţile financiare prin care a trecut Consiliul Local, care finanţa cursa. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, iar Serge Saulnier, şeful circuitului, susţine că în prezent se finalizează autostrada Paris - Magny Cours.
"Ne-am oprit în 2008 pentru că taxa de participare (n.r - impusă de Bernie Ecclestone) nu a putut fi suportată de consiliul general de la Nivre sau de cel din Burgundy. Dar autostrada A77 Paris - Magny Cours va fi inaugurată în săptămânile următoare şi vom lansa tribunele acoperite în virajul Adelaide".
"La fel ca în fiecare an, am primit aprobarea FIA pentru Formula 1, iar în acest an am lărgit pitlane-ul. Suntem în faza de începere pentru a găzdui un Mare Premiu al Franţei. Vom obţine pachetul financiar până în iunie 2011, suntem singurul circuit din Franţa omologat pentru F1 şi nu trebuie să uităm că sporturile cu motor permit o dezvoltare rapidă a energiilor alternative", a declarat Saulnier pentru publicaţia franceză L'Equipe.
Cel mai devreme, Marele Premiu al Franţei va reveni în calendar în sezonul 2012, întrucât programul pentru anul viitor a fost deja stabilit.
Via | GMM