Lotus ar putea semna un parteneriat tehnic cu Toyota
Lotus va anunţa în Singapore un parteneriat tehnic cu Toyota pentru sezonul 2011, potrivit publicaţiei italiene Autosprint.
Lotus Racing a anunţat recent că pregăteşte doua anunţuri importante pentru Marele Premiu al statului Singapore de la sfârşitul săptămânii viitoare. Echipa nu a oferit niciun fel de detalii în acest sens, însă se anticipează că Lotus va anunţa numele noului furnizor de motoare şi linia de piloţi pentru sezonul următor.
Cu toate acestea, publicaţia italiană Autosprint merge chiar mai departe în afirmaţii şi susţine că Lotus va anunţa şi un parteneriat tehnic cu constructorul japonez Toyota, care s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2009. Informaţiile indică faptul că Lotus ar putea utiliza anul viitor un monopost construit în jurul lui TF110, maşina cu care Toyota urma să concureze în Formula 1 în 2010 dacă nu s-ar fi retras din competiţie.
Speculaţiile sunt întărite şi de faptul că Lotus a preluat numeroşi ingineri de la Toyota, numele cel mai cunoscut fiind cel al directorului sportiv Dieter Gass. Nu în ultimul rând, Mike Gascoyne, directorul tehnic al Lotus, a lucrat timp pentru Toyota în perioada 2004-2006, înainte de a ajunge ulterior la Spyker şi Force India.
În ceea ce priveşte motoarele, toate indiciile sugerează încheierea unui contract cu Renault, în timp ce linia de piloţi ar urma să fie formată în continuare din Jarno Trulli şi Heikki Kovalainen.
Via | Autosprint
Daca Raikkonen va semna cu Renault, Petrov il va inlocui pe Jarno Trulli in echipa Lotus-Renault, datorita intereselor comerciale foarte mari pe care Renault le are in Rusia ( detine 25 % din Avto Vaz ) .