Ferrari pregăteşte un update aerodinamic pentru Singapore
Ferrari va introduce un update aerodinamic în Marele Premiu al statului Singapore menit să-l menţină pe Fernando Alonso în lupta pentru titlul mondial.
Fernando Alonso a revenit în lupta pentru titlul mondial în urma victoriei obţinute duminică la Monza, însă mai are de recuperat 21 de puncte pentru a deveni lider în clasamentul general.
Pentru a-şi îndeplini acest obiectiv, Ferrari a anunţat introducerea unui nou update aerodinamic pentru cursa de la Singapore de la sfârşitul saptamnii viitoare.
"Acest rezultat înseamnă că lupta pentru titlu este complet deschisă şi dacă echipa poate obţine performanţe perfecte la următoarele cinci curse, atunci un vis poate deveni realitate. Totuşi, pentru a obţine acest lucru, nu putem să ne culcăm pe lauri, nici măcar o secundă. De fapt, avem nevoie de mai multă concentrare. F10 s-a dovedit a fi un monopost competitiv pe un circuit precum Monza şi un nou pachet, în special aerodinamic, este aşteptat pentru cursa de la Singapiore, de unde sperăm să ne întoarcem din nou victorioşi", se precizează într-un comunicat de presă al Scuderiei Ferrari.
Dacă la piloţi şansele la titlu sunt realiste, nu acelaşi lucru este valabil şi în lupta pentru trofeul dedicat constructorilor. Ferrari este pe locul trei şi are un deficit de 60 de puncte fata de Red Bull Racing şi de 57 de puncte fata de McLaren.
Via | Ferrari
Asa. Forza FERRARI!