Loeb, surprins de dificultatea Raliului Suediei
Septuplul campion mondial Sebastien Loeb susţine că nu se aştepta să aibă dificultăţi atât de mari din cauza zăpezii în prima zi a Raliului Suediei.
Sebastien Loeb a fost pilotul care a plecat primul pe traseu în toate probele speciale de vineri din cadrul Raliului Suediei. Acest lucru s-a dovedit a fi rapid un dezavantaj major, ca urmare a ninsorilor abundente şi a stratului consistent de zăpadă depus de drum.
Chiar dacă organizatorii au trimis pluguri pentru curăţarea drumurilor, misiunea pilotului Citroen WRT nu a fost uşurată, iar acesta ocupă un modest loc nouă în clasamentul general la peste două minute în spatele liderului Mads Ostberg.
"A fost mai greu decât mă aşteptam, dar nu am ce să fac. Curăţăm probele speciale şi este dificil. Problema este că zăpada de pe drum este prea adâncă, iar ventuzele (n.r - pneurilor) noastre nu pot atinge nimic dedesubt. Mergem pe suprafaţa zăpezii şi facem linie pentru ceilalţi piloţi. Uneori, aderenta este aproape zero şi suntem foarte lenţi. Este dificil să frânezi şi să virezi", a explicat francezul motivele pentru care şansele sale la victorie sunt minime după desfăşurarea a numai cinci probe speciale din Raliul Suediei.
Loeb va avea oportunitatea de a recupera din diferenţă pe parcursul zilei de sâmbătă, când plecarea pe traseu se va face conform configuraţiei clasamentului general la finalul zilei de vineri.
Via | WRC