Loeb a câştigat fără emoţii Raliul Monte Carlo!
Sebastien Loeb a început sezonul 2012 din WRC cu o victorie facilă pentru Citroen în Raliul Monte Carlo. Podiumul a fost completat de Mini şi Ford prin Dani Sordo şi Petter Solberg.
Ultima probă specială din cadrul Raliului Monte Carlo, botezată Power Stage pentru punctele bonus acordate primilor trei clasaţi, a reprezentat o simplă formalitate pentru Sebastien Loeb, care a fost din nou cel mai rapid şi a câştigat astfel în stil de mare campion prima etapă a sezonului 2012 din Campionatul Mondial de Raliuri.
Este cea de-a şasea victorie obţinută de octuplul campion mondial în Raliul Monte Carlo după cele cinci obţinute în perioada 2003-2008.
Pilotul echipei Citroen a dominat cu autoritate raliul, însă victoria a fost facilitată de abandonul lui Jari Matti Latvala (Ford Fiesta RS WRC) de la finalul primei zile într-un moment în care finlandezul avea un avans de peste 30 de secunde în clasamentul general.
În acest context, singurul punct de atracţie al raliului a fost lupta pentru celelalte poziţii de pe podium, iar Mini a obţinut locul doi la revenirea la Monte Carlo pentru prima oară de la finalul anilor '60 prin Dani Sordo. Petter Solberg a încercat să readucă Ford în top, însă în cele din urmă a fost nevoit să se mulţumească doar cu ultima treaptă a podiumului.
Aflat la debutul în culorile Citroen, Mikko Hirvonen a început modest raliul, însă s-a acomodat la modelul DS3 WRC şi a obţinut trei victorii consecutive pe probele speciale şi un loc doi în Power Stage înainte de a încheia raliul pe locul patru.
O altă revelaţie a raliului a fost rusul Evgeny Novikov, care s-a menţinut în spatele piloţilor de uzină şi a încheiat pe un excelent loc cinci la volanul unui Ford Fiesta RS WRC, învingandu-l astfel pe Francois Delecour, care a promovat România pe spatele maşinii sale. Celelalte poziţii din top 10 au fost ocupate de Pierre Campana (Mini), Ott Tanak (M-Sport Ford), Martin Prokop (Ford) şi Armindo Araujo (Mini).
România a fost reprezentată în Raliul Monte Carlo de echipajul format din italianul Marco Tempestini şi copilotul Dorin Pulpea, care a terminat pe locul 31 în clasamentul general la volanul unui Subaru Impreza STI. Un alt echipaj românesc, alcătuit din Edwin Keleti şi Victor Ponta, a renunţat la participare în ultimul moment.
Raliul Monte Carlo - Clasament general final:
1. Sebastien Loeb Citroen 4h32m39.9s 2. Dani Sordo Mini + 2m45.5s 3. Petter Solberg Ford + 3m14.2s 4. Mikko Hirvonen Citroen + 4m06.8s 5. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 6m03.4s 6. Francois Delecour M-Sport Ford + 7m47.9s 7. Pierre Campana Mini + 8m31.4s 8. Ott Tanak M-Sport Ford + 10m34.7s 9. Martin Prokop Czech Ford + 16m10.7s 10. Armindo Araujo Araujo Mini + 16m16.6s
Imi aduc aminte de perioada Schumacher in F1 si Amstrong in Turul Frantei, devine plictisitor Si nici nu a fortat