
Kubica, sanse minime la titlul mondial
Robert Kubica a ratat aproape orice sansa la titlul mondial dupa ce a obtinut doar al 12-lea timp in calificarile Marelui Premiu al Chinei din acest weekend.
Kubica nu a reusit sa promoveze in Q3 si sustine ca monopostul BMW-Sauber a avut o stabilitate precara pe parcursul intregului weekend.
Desi va pleca de pe locul 11 ca urmare a penalizarii suferite de Mark Webber, polonezul anticipeaza o cursa foarte dificila, intrucat nu va putea modifica setarile masinii.
"O sesiune de calificari foarte dezamagitoare. M-am chinuit cu stabilitatea masinii tot weekendul. Am facut cateva schimbari inainte de calificari, dar au avut un efect negativ", a declarat Kubica. "Masina a fost dificil de pilotat si nu am putut forta atat de mult pe cat as fi vrut. Ma astept la o cursa dificila pentru ca nu avem dreptul de a modifica setarile".
Coechipierul sau, Nick Heidfeld, va pleca de pe locul 6 in cursa de duminica. Desi este multumit de rezultatul sau, germanul regreta ca Robert Kubica si-a diminuat foarte mult sansele la titlu. "Cred ca acesta este cel mai bun rezultat posibil, sunt bucuros sa mentin trendul pozitiv din calificari pe care l-am avut in ultimele trei curse", a spus el. "Imi pare rau pentru Robert. Se pare ca se chinuie aici si aceasta pozitie pe grila ii reduce sansele la campionat, dar cu siguranta nu ne vom da batuti".
fa tot posibilul sa depasesti rosiiile