Kris Meeke, nerăbdător să revină în WRC
Kris Meeke aşteaptă cu nerăbdare Raliul Finlandei de luna viitoare, care marchează revenirea celor de la Mini în competiţie după o pauză de trei luni.
Mini a abordat sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri cu un program limitat, care prevede parcurgerea etapelor europene fără efectuarea de deplasări în afara continentului.
De aceea, ultima prezenţă a constructorului britanic a fost consemnată în Raliul Italiei de la începutul lunii mai, iar Kris Meeke, unul dintre piloţii echipei de uzină, aşteaptă cu nerăbdare să concureze în Raliul Finlandei de la sfârşitul acestei luni. Până atunci, britanicul îşi va încărca bateriile în Raliul Estoniei, competiţie care nu face parte din calendarul WRC.
"Există o diferenţă de trei luni între Sardinia şi Finlanda. Dar de îndată ce începe Finlanda vom face cinci dintre ultimele şase raliuri (n.r - cu excepţia Raliului Australiei). Abia aştept să încep. Înainte de Raliul Finlandei vom merge la Raliul Estonei, o metodă încântătoare de a reveni la volan", a declarat el.
În perioada de aproape trei luni de pauză, Mini s-a pregătit pentru cele trei raliuri care vor avea loc pe asfalt în finalul acestui sezon, iar Meeke este încrezător că nu vor exista probleme majore la acest capitol.
"Credem că acum avem un pachet complet. Revedem testele, facem ultimele retuşuri şi nu ne lovim de nicio problemă care să ne încetinească", a mai precizat el.
Raliul Finlandei va avea loc în perioada 28-31 iulie şi va fi urmat de trei etape pe asfalt în Germania, Franta şi Spania.
Via | MaxRally