Întâlnire de urgenţă între FIA şi echipe privind regulamentul tehnic
Reprezentaţii FIA şi ai echipelor se întâlnesc înaintea calificărilor de la Silverstone pentru a discuta despre regulamentul tehnic al sistemelor de evacuare.
Marele Premiu al Marii Britanii este dominat de controversele apărute în urma deciziilor contradictorii luate de FIA în privinţa regulamentului pentru sistemele de evacuare.
După ce vineri a decis să accepte un compromis pentru Renault care urma să avantajeze direct Red Bull Racing, forul mondial a
revenit sâmbătă dimineaţă asupra deciziei, ceea ce a stârnit nemulţumirea oficialilor campioanei mondiale. Şeful Christian Horner şi directorul tehnic Adrian Newey au avut o discuţie cu Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, pe marginea acestui subiect chiar în timpul ultimei sesiuni de antrenamente.Niciuna dintre părţi nu a discutat cu presa pe marginea acestui subiect, însă Whiting a decis să convoace o întâlnire de urgenţă cu toate echipele pentru a clarifica situaţia.
Întâlnirea, la care participă toţi şefii de echipe şi câte un reprezentat al departamentului tehnic al fiecărui team, a început la ora locală 11:30 (ora 13:30 în România). Rămâneţi alături de Automarket pentru a afla ultimele detalii privind deciziile luate după această întâlnire.
Via | FIA
Daniel Popescu felicitari pentru update-urile repide .