India va construi încă circuit de Formula 1
India intenţionează să construiască încă un circuit de Formula 1 în apropiere de Mumbai cu ajutorul mai multor companii internaţionale.
India va debuta în calendarul Formulei 1 la sfârşitul acestei săptămâni prin intermediul circuitului Buddh International Circuit din regiunea Greater Noida, însă planurile de dezvoltare a sporturilor cu motor din această ţară nu se opresc aici.
Un consorţiu de companii a anunţat în această săptămână planurile pentru construirea unui nou circuit situaţia la aproximativ 30 de km de Mumbai, care să găzduiască orice competiţii sportive, inclusiv cele de Formula 1.
"Suntem decişi să oferim o nouă generaţie de circuite de curse, cu curse grozave, depăşiri, facilităţi de clasă mondială şi arhitectură, dar mai presus de toate vrem să creem un circuit care să se autosustină şi care nu va avea nevoie de sprijin financiar, care va facilita investiţiile şi regenerarea", a declarat Jerry Muscroft, reprezentatul Capiţa Symonds, una dintre companiile implicate din proiect.
Potrivit datelor preliminare, celebrul arhitect german Hermann Tilke, responsabil cu realizarea celor mai multe circuite care au debutat în Formula 1 începând din 1999, nu este implicat în acest proiect. Astfel, şansele ca noul circuit să pătrundă în calendarul Formulei 1 sunt reduse, în special în contextul în care circuitul Buddh găzduieşte deja o cursă în India.
Via | F1Pulse
Offtopic: lipseste un "un" din titlu. On: Ce se grabesc Indienii astia asa? Sa vedem intai cum evolueaza cursa din weekendul acesta. Oricum daca ma intrebi acum, in acest moment, eu nu as vrea inca o cursa aici. Si ce denumire ar avea? 1. Indian GP si 2. Asian GP ?