Hirvonen vrea să câştige raliurile din Japonia şi Marea Britanie
Mikko Hirvonen are ca obiectiv să câştige etapele din Japonia şi Marea Britanie pentru a ajuta Ford să cucerească trofeul constructorilor în WRC.
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Mikko Hirvonen a ieşit matematic din lupta pentru titlu, întrucât are un deficit de 105 puncte în clasament fată de liderul Sebastien Loeb.
Totuşi, finlandezul este determinat să facă tot posibilul să-şi ajute echipa să lupte pentru titlul constructorilor, considerând că are şanse să se impună în etapele din Japonia şi Marea Britanie.
"Ford are încă o şansă să câştige titlul constructorilor, aşa că avem nevoie de victorii. Dar ar fi grozav să terminăm sezonul cât mai bine după problemele pe care le-am avut. Au mai rămas patru raliuri şi ştiu că pot câştiga Raliul Japoniei şi Raliul Marii Britanii. Mă voi lupta cu adevărat pentru asta", a declarat finlandezul în cadrul unui preview pentru Raliul Japoniei de la sfârşitul acestei săptămâni.
Optimismul pilotului BP Ford este justificat de performanţele obţinute anterior în Raliul Japoniei. Hirvonen a câştigat ultimele două ediţii ale Raliului Japoniei, care au avut loc în sezoanele 2005 şi 2008.
Via | MaxRally