Hirvonen a câştigat Raliul Portugaliei!
Mikko Hirvonen a obţinut duminică în Portugalia prima victorie în culorile celor de la Citroen, în timp ce Mads Ostberg şi Evgeny Novikov au completat podiumul.
Mikko Hirvonen a avut de îndeplinit o simplă formalitate în ultimele trei probe speciale pentru a câştiga Raliul Portugaliei, pe care l-a dominat fără emoţii după ce Sebastien Loeb, Jari Matti Latvala şi Petter Solberg au abandonat in corpore până la finalul zilei de vineri.
Finlandezul a obţinut astfel prima victorie de la sosirea la Citroen cu o diferenţă de aproape două minute, în condiţiile în care a pilotat cu prudenţă în ultimele două zile pentru a nu risca inutil un abandon.
Podiumul a fost completat de norvegianul Mads Ostberg şi Evgeny Novikov, ultimul reuşind cu această ocazie cel mai bun rezultat din carieră în WRC. Rusul a avut mari emoţii în finalul zilei din cauza unor defecţiuni tehnice, însă mecanicii au reuşit să le rezolve cu succes în pauza dintre PS 20 şi PS 21.
Revenit pe traseu sâmbătă dimineaţă sub regula Rally 2, Petter Solberg a progresat rapid în pluton şi a reuşit să termine pe locul patru pentru Ford în faţa lui Nasser Al-Attiyah, care a pierdut temporar locul cinci în favoarea lui Martin Prokop. Dennis Kuipers, Sebastien Ogier, Thierry Neuville şi Jări Ketomaa sunt ceilalţi piloţi care au terminat în puncte.
Power Stage-ul, ultima probă specială a raliului, a fost câştigată de Dani Sordo, urmat de Latvala şi Ott Tanak, cei trei asigurându-şi astfel trei, două şi, respectiv, un punct bonus în clasamentul general.
Raliul Portugaliei - Clasament final:
1. Mikko Hirvonen Citroen 4h19m24.3s 2. Mads Ostberg Adapta Ford + 1m51.8s 3. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 3m25.0s 4. Petter Solberg Ford + 3m47.4s 5. Nasser Al-Attiyah Qatar Citroen + 7m57.6s 6. Martin Prokop Czech Ford + 8m01.0s 7. Dennis Kuipers M-Sport Ford + 8m39.1s 8. Sebastien Ogier VW Skoda + 9m00.8s 9. Thierry Neuville Citroen Junior + 10m29.7s 10. Jari Ketomaa Autotek Ford + 11m44.6s
Bravo Mikko ! De doua ori ia scapat titlul din mana pe final de competitie in batalia cu Leob in ultimii ani. Sunt curios daca si anul asta vor ajunge sa-si dispute lupta pentru titlu pe ultimii metri...(sa nu uitam ca si restul pot produce oricand surpriza,in special Solberg si Latvala). Ramane de vazut,mai sunt 9 raliuri.