Ford nu renunţă la titlul constructorilor în WRC
Ford a anunţat că va lupta în continuare pentru titlul mondial în WRC, în ciuda rezultatelor modeste din Raliul Bulgariei.
Citroen a dominat autoritar ediţia inaugurală a Raliului Bulgariei, ocupând primele patru poziţii în clasamentul general. Performanţa a permis echipei franceze de uzină să se distanţeze la 47 de puncte în clasamentul constructorilor de rivalii de la BP Ford, în contextul în care Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala nu au ieşit cu nimic în evidenţă în acest weekend.
Chiar dacă Citroen porneşte că favorită în următoarele trei raliuri pe asfalt, Malcolm Wilson, şeful echipei BP Ford, susţine că americanii vor continua să lupte pentru titlul mondial al constructorilor.
"Nu există nicio şansă să ne dăm bătuţi. Nu a trecut atât de mult timp de când Hirvonen era pe locul 2 la 8 secunde în urma lui Sebastien Loeb în Germania şi în faţa lui Dani Sordo, aşa că în mod sigur nu ne vom da bătuţi. Va fi foarte dificil şi este frustrant când ştii că vei avea ceva care va face maşina mai rapidă, dar nu poţi folosi acest lucru din cauza restricţiilor de omologare", a declarat britanicul.
Wilson susţine că una dintre explicaţiile pentru rezultatele slabe înregistrate de Ford în Bulgaria este altitudinea ridicată la care s-a concurat. La fel ca şi în Raliul Mexicului, piloţii au concurat la altitudini de peste 2000 de metri, ceea ce afectează randamentul motoarelor. Tocmai de aceea, Wilson este încrezător că Ford va obţine rezultate mai bune în Raliul Germaniei de la sfârşitul lunii iulie.
"Sincer să fiu, a fost un raliu foarte dezamăgitor şi nu putem ascunde asta. Avem de muncă şi vom da tot ce putem în Germania. Nu există nicio îndoială că suntem dezavantajaţi faţă de Citroen când concurăm la altitudine, similar cu ceea ce am văzut în Mexic. În Germania dezavantajul nu va fi atât de mare, dar trebuie să ne asigurăm că putem avea performante oriunde pentru a încerca să câştigăm raliuri. Acesta este jobul nostru", a mai precizat el.
După primele şapte etape din sezonul 2010 al WRC, BP Ford ocupa locul 2 cu 185, în timp ce Citroen WRC este lider cu 232 puncte.
Via | WRC