Ford a remediat defecţiunile la noul Fiesta RS WRC
Ford a continuat în această săptămână testele cu noul Fiesta RS WRC, după ce a remediat defecţiunile în urma accidentului suferit de Jari Matti Latvala.
Jari Matti Latvala a suferit în weekendul precedent un grav accident în timpul unui test cu noul Ford Fiesta RS WRC pentru sezonul 2011. Chiar dacă finlandezul nu a avut nicio rană, maşina a suferit numeroase deteriorări, iar echipa de mecanici a avut nevoie de câteva zile pentru a le remedia.
Coechipierul său Mikko Hirvonen a urcat luni după-amiaza la volan, înainte de a pilota la viteză maximă pe parcursul zilelor de marţi, miercuri şi joi, iar Latvala va încheia programul obişnuit de teste pe parcursul zilei de vineri. Practic, Ford nu a pierdut timp în urma accidentului suferit de Latvala, însă echipa a fost nevoită să-şi anuleze participarea în Raliul Arctic, prima etapă a Campionatului Finlandez de Raliuri, programată pentru acest weekend.
Oficialii echipei s-au declarat totuşi mulţumiţi că defecţiunile la maşină nu au afectat funcţionarea motorului sau a sistemelor adiacente acestuia.
"Testele lui Hirvonen au decurs bine şi suntem mulţumiţi de munca depusă. Evident, accidentul nu a fost ideal, dar echipa a muncit foarte bine pentru a repune maşina pe traseu foarte rapid. Maşina a avut nevoie de câteva pnouri la caroserie, dar motorul şi carcasa acestuia nu au fost deteriorate, ceea ce a însemnat că am putut reveni rapid pe traseu. Am testat mult această maşină în condiţii foarte bune", a declarat Mark Wilford, unul dintre oficialii echipei americane.
Via | Autosport