Fisichella, incantat de update-urile aerodinamice
Giancarlo Fisichella este increzator ca Force India vor face o figura frumoasa in Spania datorita update-urilor aerodinamice testate la Barcelona.
Pilotul italian a terminat pe locul 12 in Bahrain, cea mai buna performanta in acest an, iar acum spera sa repete performanta si in Marele Premiu al Spaniei de la sfarsitul acestei saptamani. In sprijinul afirmatiilor sale, Fisichella spune ca este incantat de upgrade-urile aerodinamice.
"Monopostul VJM01 face pasi inainte cu fiecare cursa, iar testele de la Barcelona au confirmat din plin asta. Are mai multa aderenta in general si in special in momentele de franare, asa ca este mai stabil si putem forta mai mult. Cu noile update-uri aerodinamice pentru Spania sunt sigur ca putem continua progresul pentru ca toata componentele se potrivesc masinii si au lucrat foarte bine. Departamentul de aerodinamica a avut numai idei bune" .
Fisichella considera ca principalii rivali ai echipei Force India sunt Toro Rosso si Honda, iar italianul da de inteles ca intentioneaza sa lupte pentru puncte. "Cred ca avem o sansa buna. Cei mai apropiati oponenti in acest moment sunt probabil Toro Rosso si Honda; suntem chiar la granita punctelor si luptam pentru orice sansa. Vreau sa lupt din nou in acest an si sa profit de toate ocaziile", a precizat Fisichella.
Coechipierul sau, Adrian Sutil, isi pune sperantele in ultimele update-uri pregatite de ingineri, in tentativa de a ajunge pentru prima oara in partea a doua a calificarilor. "Cand putem forta, evolutia noastra nu este prea rea. Lupta este foarte echilibrata si astept oportunitatea de a putea concura cu adevarat cu ceilalti", a declarat Sutil in cadrul unui preview al team-ului sau. "Sa vedem ce va fi la Barcelona. Am avut un test foarte bun saptamana trecuta si am incercat cateva parti noi, care au lucrat bine si au imbunatatit stabilitatea si aderenta. Cred ca, cu micii pasi pe care i-am facut, avem o sansa buna sa ajungem in Q2", a incheiat Sutil.