FIA va inspecta tehnic monopostul McLaren

Publicat vineri, 05.03.2010 10:14 de Daniel Popescu

FIA a confirmat ca va investiga monopostul McLaren dupa ce Red Bull Racing a solicitat clarificari in privinta aripii spate a acestuia.

Red Bull Racing a dezvaluit miercuri ca s solicitat un punct de vedere Federatiei Internationale de Automoblism in privinta legalitatii aripii spate a monopostului McLaren, intrucat echipa cu sediul la Woking a implementat o solutie aerodinamica care permite cresterea vitezei pe liniile drepte cu aproximativ 10 km/h.

Desi este convinsa ca nu incalca regulamentul, McLaren a invitat inspectorii tehnici ai FIA sa analizeze monopostul MP4-25 si sa confirme ca acesta indeplineste regulamentul tehnic in vigoare.

"Nu suntem ingrijorati, dar am fost invitati de echipa sa vedem masina, iar Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA) va merge acolo pentru inspecta monopostul", a declarat un purtator de cuvant al forului mondial.

Intre timp, Martin Whitmarsh, seful echipei mclaren, a reafirmat ca monopostul echipei sale indeplineste toate cerintele regulamentului tehnic, intrucat noua solutie pentru aripa spate a fost adoptata cu acordul FIA. "Aripa spate este diferita si inovatoare, dar am fost in contact cu Whiting in ultimele luni pentru a verifica daca respecta regulamentul. Am fost asigurati ca asa este", a declarat oficialul britanic.

Aripa spate a lui MP4-25 contine un canal care conduce la reducerea rezistentei fluxului de aer si, implicit, la cresterea vitezei pe liniile drepte cu aproximativ 10 km/h. Solutia a fost implementata pentru prima oara de McLaren in sesiunea de teste de la Barcelona de la finalul lunii februarie.

Photo credit: McLaren

Via | Daily Telegraph

  • wolful, vineri, 05.03.2010 15:10
    racordul !?!

    Daca va uitati la pozele din primele teste veti vedea ca acea "aripa" de rechin nu se uneste cu aripa spate dar la Barcelona aceasta merge pana in spate. Cei de la RBR, probabil, considera ca prin aceasta se consolideaza aripa spate, care la viteza mare nu se va torsiona si va genera apasare mai mare. Sau vor sa fie interzisa si cei de la McL.. sa aiba o problema de rezistenta mecanica (poate au pus piesa aia sa nu le zboare aripa de pe masina ca se torsiona prea tare) sau vor si ei sa faca una la fel si sa aiba apasare mai mare la viteza ridicata. Oricul ei castiga.