FIA va înăspri testele de flexibilitate ale aripilor faţă
Testele pentru evaluarea flexibilităţii aripilor faţă vor fi mai dificile începând de la Marele Premiu al Belgiei, după ce Ferrari şi Red Bull au fost acuzate de încălcarea regulamentului.
McLaren şi Mercedes GP au acuzat voalat că Red Bull Racing şi Ferrari utilizează aripi faţă care au o fleibilitate mare în timp ce rulează la viteză mare, fapt evidenţiat de fotografiile şi clipurile video realizate în timpul curselor.
Cele două monoposturi au trecut de fiecare dată testele FIA, însă forul mondial a decis să înăsprească severitatea acestora pentru a elimina dubiile în această privinţă.
Conform regulamentului, plăcuţele laterale ale aripilor faţă pot fi flexibile cu cel mult 10 mm în momentul în care se aplca o greutate de 50 kg asupra lor. Începând de la Marele Premiu al Belgiei, FIA va permite o flexibilitate de 20 mm, însă greutatea aplicată asupra aripilor fata va fi de 100 kg.
Prin această modificare în structura testului, FIA vrea să se asigure că Red Bull şi Ferrari nu utilizează anumite tehnologii care pot îmbunătăţi flexibilitatea în anumite condiţii. De asemenea, FIA va analiza cu mai multă atenţie podeaua unui monopost, după apariţia unor suspiciuni privind influenta acesteia în flexibilitatea aripilor faţă.
În cazul în care aripile fata utilizate până în prezent de Red Bull şi Ferrari nu ar corespunde noului test, este cert că cele două echipe vor aduce modificările necesare pentru ca monoposturile să treacă noua sesiune de evaluare, ceea ce ar putea avea însă efecte negative în privinţa performantelor.
Via | Reuters
Interesant ce rapid schimba FIA regulamentul daca este vorba de o plangere McLaren. ... si mai interesant ca este ca schimbarea are loc in timpul anului chiar de la urmatoarea cursa