Ferrari nu va bloca schimbarea numelor pentru Renault şi Lotus
Ferrari a confirmat că este de acord ca Renault şi Lotus să-şi schimbe numele în 2012, însă vrea să evite ca această practică să devină o obişnuinţă.
Comisia Formulei 1 se va reuni în 3 noiembrie la Geneva pentru a lua o decizie în privinţa dorinţei echipelor Renault şi Lotus de a-şi schimba numele începând din sezonul 2012.
Comisia a fost convocată după ce Ferrari, Sauber şi Hispania au adus în discuţie mai multe aspecte legale în această privinţă, însă Stefano Domenicali, şeful Scuderiei, a dezvăluit că nu are nimic împotriva schimbării numelor celor două echipe. În schimb, Ferrari vrea să se asigure că astfel de decizii nu vor deveni o practică obişnuită în următoarea perioadă.
"Nu avem nicio problemă cu asta, dar vrem să clarificăm faptul că pe viitor trebuie să există o regulă clară pentru a ne asigura că asta nu devine o practică pe care echipele o pot utiliza o dată la două săptămâni. Trebuie să ne asigurăm că este ceva relevant pentru promoter. Pe de o parte, cred că existenţa a două echipe Lotus poate crea confuzii, dar trebuie să stabilim o regulă pentru a putea spune da, poţi face asta, sau îmi pare rău, nu este posibil", a precizat el.
Renault vrea să-şi schimbe numele în Lotus, în timp ce Lotus urmează să fie redenumită în Caterham. Dintre cele 9 echipe cu tradiţie din Formula 1, Ferrari, McLaren şi Williams sunt singurele care nu şi-au schimbat niciodată numele.
Via | Autosport