Ferrari: “Adevarul va iesi la iveala”

Publicat vineri, 07.09.2007 10:56 de Daniel Popescu

Scuderia Ferrari este increzatoare ca adevarul va iesi la iveala dupa ce FIA a dezvaluit ca a primit noi dovezi in cazul scandalului de spionaj in care este implicata si echipa McLaren Mercedes.

“Ferrari a luat la cunostinta decizia FIA de a convoca o intalnire extraordinara a World Motor Sport Council pentru a examina noile dovezi potrivit carora McLaren a incalcat aricolul 151c din Codul Sportiv International”

, se arata intr-un comunicat oficial al Ferrari. “Ferrari va fi prezenta la intalnirea Consiliului din 13 septembrie de la Paris si doreste sa isi reafirme dorinta ca toate elementele acestui caz sa iasa la lumina. Ferrari este increzatoare ca adevarul va iesi la iveala”.

In paddockul de la Monza s-a discutat foarte mult despre natura noilor informatii, iar Fernando Alonso a refuzat joi sa comenteze zvonurile ca ar fi implicat in oferirea noilor dovezi. Unele surse sugereaza ca Fernando Alonso si pilotul de teste Pedro de la Rosa au schimbat mail-uri despre set-up-ul masinii din acest an.

FIA a aflat despre noile dovezi saptamana trecuta si a instiintat toate echipele din Formula 1, inclusiv pe Alonso, De la Rosa si Hamilton, informandu-i ca era datoria lor sa aduca la cunostinta FIA orice informatii despre acest caz. De asemenea, se crede ca in scrisoarea pentru piloti FIA le promite acestora “sa treaca cu vederea” orice pedeapsa daca vor coopera in acest caz.

FIA a refuzat sa confirme sau sa infirme natura noilor dovezi sau ale scrisorilor. Se stie insa ca noile dovezi nu provin de la Mike Coughlan sau Nigel Stepney.