Echipele au stabilit circuitele pe care vor testa la iarnă
Circuitele din Barcelona, Jerez, Portimao şi Bahrain vor găzdui cele patru sesiuni de teste programate în lunile februarie şi martie în perspectiva sezonului 2011.
Reprezentaţii echipelor din Formula 1 au definitivat la Suzuka programul complet al sesiunilor de evaluare din inter-sezon.
După ce anterior au stabilit ca programul să includă 4 sesiuni de teste, pe lângă sesiunea programată în luna noiembrie la Abu Dhabi imediat după finalul sezonului, echipele au clarificat acum şi circuitele pe care acestea vor avea loc.
Astfel, pe lângă Barcelona, Jerez şi Bahrain, despre care se anticipa că vor găzdui teste, pe listă s-a adăugat şi circuitul Portimao din regiunea portugheză Algarve, considerat drept unul dintre cele mai moderne din sporturile cu motor. Ordinea în care cele patru sesiuni de teste vor avea loc nu a fost încă definitivată, singurul lucru cert fiind că Bahrain va încheia programul de pregătire în săptămâna 3-6 martie, cu numai o săptămână înainte de începerea noului sezon competiţional.
Via | Autosport