Di Resta a câştigat titlul de campion în DTM

Publicat luni, 29.11.2010 13:29 de Daniel Popescu

Paul di Resta a câştigat duminică titlul în Campionatul German de Turisme şi speră să piloteze pentru Force India în 2011.

Paul di Resta, pilotul de rezervă al echipei Force India, a cucerit duminică titlul de campion în Campionatul German de Turisme (DTM), după ce a terminat pe locul 2 ultima etapă, desfăşurată pe circuitul Shanghai din China.

Rezultatul său a fost suficient pentru a-şi asigura prima poziţie în clasamentul general, chiar dacă victoria i-a revenit coechipierului său Gary Paffett, pilotul de rezervă al celor de la McLaren.

În ciuda performanţei obţinute, scoţianul în vârstă de 23 de ani, care a concurat în DTM pentru Mercedes, are ca obiectiv debutul în Formula 1 pentru Force India, echipă care utilizează motoare furnizate de constructorul german. "Cu siguranţă sper să obţin un loc acolo pentru anul viitor, pentru că mi-ar plăcea foarte mult să continui colaborarea de lungă durată cu ei. Visul meu este să devin campion mondial în Formula 1 şi aceasta este următoarea "căsuţă" pe care trebuie să o bifez în carneţel. Mă rog să se întâmple", a declarat scoţianul.

Adrian Sutil a dezvăluit recent că-şi va prelungi contractul cu Force India pentru 2011, în timp ce Vitantonio Liuzzi are deja un angajament cu echipa. Presa speculează însă că Force India intenţionează să renunţe la serviciile sale în urma rezultatelor modeste din 2010.

Via | GMM

  • NickM, luni, 29.11.2010 13:55
    Diresta

    Ma bucur pentru el, merita sa fie la Findia.

  • raz, luni, 29.11.2010 18:12

    Merita pe deplin, un pilot atat de tanar si titrat. Din pacate pt el si pt Hulkenberg(2 piloti de exceptie) Formula 1 este ocupata de fosile care nu mai au nimic de aratat ca Trulli sau Barichello sau penibili ca Yamamoto. Sa speram ca amandoi vor avea un loc bun la anul....