Costa: "Vom modifica F2008 inainte de Melbourne"

Publicat luni, 07.01.2008 12:15 de Daniel Popescu

Directorul tehnic la Scuderiei Ferrari Aldo Costa spune ca F2008 va fi foarte diferit cand va intra pe pista de la Melbourne pentru prima cursa a sezonului.

Echipa de la Maranello si-a dezvaluit monopostul intr-o ceremonie lipsita de fast, insa Costa sustine ca masina se va schimba semnificativ pana la prima cursa din luna martie.

"Am lucrat mult la aerodinamica", a declarat Costa in timpul lansarii. "Din punct de vedere al aerodinamicii masina este complet diferita, cu exceptia elementelor care in acest moment sunt identice cu cele de pe vechea masina. Insa masina va trece printr-un proces evolutiv, astfel incat la prima cursa aerodinamica va fi complet schimbata. Aripile fata si spate vor fi noi, desi la lansare sunt identice cu vechea masina. Sasiul este mai mic. Am lucrat la fiecare aspect al masinii pentru a imbunatati eficienta. De asemenea, am lucrat pentru a rezolva problemele pe care le-am avut pe anumite circuite, ca Monte Carlo, Ungaria si Canada. Am lucrat la anumite aspecte ale aerodinamicii care ne-ar putea ajuta pe aceste circuite particulare".

Masina va debuta luni pe circuitul de la Fiorano, inainte de inceperea programului de dezvoltare in vederea cursei de la Melbourne din 16 martie. Costa spune ca echipa a lucrat pentru a adapta masina la noile reguli valabile din 2008. "S-au depus eforturi mari in privinta electronicii", a adaugat el. "Din acest an avem un singur ECU de la MES, ceea ce ne-a fortat sa revizuim electronica masinii. De asemenea s-a muncit mult la cutia de viteze. Asa cum stiti, aceasta trebuie rulata la 4 curse consecutiv. Dimensiunile componentelor cutiei de viteze au fost modificate pentru a prelungi viata acestora. S-a lucrat la suspensii. Nu este vizibil, insa acestea vor ajuta la imbunatatirea comportamentului masinii pe circuitele pe care am avut probleme anul trecut. Fiecare aspect al masinii a fost analizat si dezvoltat".

Foto: LAT Photographic.