Button avertizează că Mercedes ar putea fi surpriza anului în 2012

Publicat luni, 05.12.2011 15:47 de Daniel Popescu

Jenson Button consideră că Mercedes AMG are potenţialul de a deveni surpriza sezonului 2012 datorită faptului că a avut mai mult timp pentru dezvoltarea noului monopost.

Red Bull, McLaren şi Ferrari s-au evidenţiat ca cele mai puternice echipe ale sezonului 2011, fiind singurele care au câştigat curse pe parcursul celor 19 etape, în condiţiile în care Mercedes AMG nu a reuşit nici măcar să urce pe podium.

Acest lucru nu îl împiedică însă pe Jenson Button să vadă în Mercedes AMG o potenţială surpriză pentru sezonul următor şi îşi justifică alegerea prin faptul că echipa lui Ross Brawn a avut mai mult timp la dispoziţie penttru a dezvolta monopostul W03.

"De obicei sunt trei echipe foarte puternice în frunte, şi anume Red Bull, Ferrari şi noi. Dar trebuie să fim atenţi la Mercedes. S-au pregătit pentru 2012 jumătate din acest sezon şi au făcut-o chiar şi înainte ca eu să devin campion mondial (n.r - în 2009, când Button a concurat pentru Brawn GP)", a declarat britanicul pentru agenţia de presă SID.

În schimb, Michael Schumacher exclude varianta ca Mercedes AMG să fie revelaţia sezonului, însă consideră că echipa va fi capabilă să lupte cu regularitate pentru podiumuri.

"Cel mai probabil vom înregistra progrese în următorul an pentru a putea lupta cu propriile noastre puteri pentru podiumuri", a precizat germanul.

Via | GMM

  • Merc, luni, 05.12.2011 18:41

    Foarte greu de inteles cum o echipa campioana mondiala in 2009 nu reuseste sa revina in top decat dupa 4 ani!Nici macar o victorie!Si anul trecut au renuntat, s-au apucat de monopostul 2011 din iunie!

  • mavrick, marţi, 06.12.2011 01:05
    @Merc

    Asta pt.ca regulamentul nu e batut in cuie si uneori exista marea posibilitate de a avantaja doar o echipa. Cel mai bun exemplu care demonstreaza ce-am scris mai sus e echipa Red Bull care anul asta au fost avantajati enorm de mult de sistemul de evacuare (lucru obs.clar in cursa cand a fost interzis) si care la anul va fi modificat in urma noilor reglementari si desigur de aripa flexibila care odata ce un "cineva" i-a descoperit secretul regulamentul a luat masuri de asa natura incat parca ar suna "interzicem celorlalte echipe sa beneficieze si ele de avantajul de care a avut Red Bull parte in 2011"

  • mihai-sebastian, marţi, 06.12.2011 09:22
    Mercedes 2012

    Echipa este in crestere. Orice echipa care apare din neant, si castiga un campionat, este o cometa pe cer. Nu are cum sa reziste. A fost o interpretare extraordinara a regulamentului la momentul potrivit, dar atat. Mercedes AMG face in acest moment cam ce facea Ferrari in 1996; in mare parte cam cu aceeasi oameni. Eu in continuare zic ca echipa va creste bine, si stiu, 99% din oamenii cu care vorbesc spun ca nu e nici o sansa, dar zic ca se incearca construirea unei fundatii pentru lupta pentru campionat. Cu Schumi campion.