Bridgestone mentine diferenta dintre pneuri si in 2010
Bridgestone a anuntat ca va pastra la acelasi nivel diferenta dintre cele doua tipuri de pneuri disponibile la Marile Premii.
La finalul sesiunii de teste de la Valencia de saptamana trecuta, unicul furnizor de pneuri din Formula 1 si-a anuntat planurile pentru sezonul 2010. Schimbarile survin insa doar in ceea ce priveste anvelopele, in rest regulamentul urmand sa ramana practic nemodificat.
Astfel, diferenta dintre cele doua tipuri de pneuri disponibile pentru fiecare Mare Premiu va ramane la doi pasi pentru cele mai multe evenimente. Introdusa initial in sezonul 2009, masura va fi adoptata si in acest an cu exceptia anumitor Mari Premii, principalul vizat fiind circuitul de la Monte Carlo.
Intrucat pilotii au nevoie de o aderenta cat mai buna pe acest circuit stradal, Bridgestone va face o exceptie si va oferi doua tipuri de pneuri de consistenta imediat superioara, cel mai probabil supersoft si soft. Ca si pana acum, tipurile de pneuri vor fi alese de Bridgestone pe baza informatiilor obtinute in anii precedenti.
Pe de alta parte, Bridgestone a confirmat ca marcarea pneurilor mai moi printr-un cerc verde pe marginea caciucurilor va fi mentinuta si pentru acest sezon, intrucat aceasta s-a dovedit a fost cea mai buna solutie din punct de vedere a vizibilitatii.
Singurele modificari vor aparea in ceea ce priveste structura de rezistenta a anvelopelor. Pilotii vor utiliza la inceputul curselor o cantitate dubla de combustibil comparativ cu sezonul precedent ca urmare a interzicerii realimentarilor in timpul curselor, ceea ce va pune o presiune si mai mare asupra pneurilor. Pentru a evita potentialele problemele, Bridgestone a decis sa mareasca gradul de rezistenta al anvelopelor.
In plus, japonezii sustin ca nivelul fortei de apasare aerodinamica este deja mai ridicat la noile monoposturi comparativ cu cele de anul trecut.
Via | Bridgestone