Brawn: "Massa merita sa fie campion"

Publicat joi, 09.10.2008 09:56 de Daniel Popescu

Ross Brawn considera ca Felipe Massa merita sa fie campion mondial in acest sezon, dupa rezultatele obtinute in 2008 cu Scuderia Ferrari.

Dupa un sezon 2007 in care a stat in umbra lui Kimi Raikkonen, Massa a reusit in acest an sa-si surclaseze coechipierul si este privit drept pilotul numarul 1 al echipei.

Brazilianul se afla la 7 puncte in spatele lui Lewis Hamilton cu numai 3 curse inainte de final, insa fostul sau sef de la Ferrari, Ross Brawn, crede ca brazilianul ar merita sa obtina titlul mondial.

"Cred ca ar merita sa fie campion. Nu e nicio indoiala", a declarat Brawn. "A crescut putin mai greu, pentru ca a facut multe greseli la inceputul carierei, dar a fost intotdeauna foarte rapid. In anul in care am lucrat cu el la Ferrari am avut momente bune si rele, dar cred ca s-a descurcat extrem de bine".

Prima ocazie pentru Massa de a reduce diferenta fata de Hamilton este Marele Premiu al Japoniei, care se va desfasura pe circuitul de la Fuji in acest weekend.