BMW nu va avea pilot de rezerva in Japonia

Publicat luni, 03.09.2007 17:19 de Daniel Popescu

BMW-Sauber va trebui sa se descurce fara pilotul sau de rezerva la Mrele Premiu al Japoniei din aceasta luna. Cursa de la Fuji coincide cu finalul sezonului din campionatul GP2, ce va avea loc la Valencia.

Timo Glock, recent promovat ca pilot de rezerva al echipei, conduce clasamentul GP2 si ar putea deveni campion la cursa din Valencia. Revista germana Auto Motor und Sport a anuntat ca Glock va fi lasat sa concureze in Spania, urmand astfel sa lipseasca de pe circuitul de F1 din Japonia.

“Sunt recunoscator ca echipa mi-a dat aceasta oportunitate. Evident, vreau sa castig campionatul”, a declarat Glock.

Daca Robert Kubica sau Nick Heidfeld vor avea totusi probleme, BMW va trimite un avion care sa-l aduca pe Glock din Europa in Japonia la timp pentru calificari si cursa.