Aventura lui Raikkonen în NASCAR începe în 20 mai
Kimi Raikkonen va concura în NASCAR Truck Series pentru echipa Kyle Busch Motorsport începând din 20 mai.
Oficialii NASCAR (Campionatul Nord-American de Turisme) au confirmat în acest weekend că fostul campion mondial de Formula 1 Kimi Raikkonen va debuta campionat în a doua jumătate a lunii mai.
Pentru început, finlandezul va participa în Truck Series începând cu etapa programată Charlotte în 20 mai, iar programul complet, care va include între trei şi cinci evenimente, va fi confirmat ulterior, în funcţie de programul din WRC. Raikkonen, care concurează în prezent şi în Campionatul Mondial de Raliuri ca pilot privat pentru Citroen, va participa în competiţie alături de echipa Kyle Busch Motorsport, care a obţinut două victorii în primele trei etape alle sezonului curent.
"Sunt foarte entuziasmat să am oportunitatea să-mi încep aventura în NASCAR cu Kyle Busch Motorsport. Kyle este unul dintre cei mai buni din NASCAR şi va fi un lucru preţios să învăţ din cunoştinţele sale pe parcursul tranziţiei spre o nouă categorie a sporturilor cu motor. A construit o echipă experimentată care realizează camionete rapide. Aştept cu nerăbdare să fac parte dintr-o echipă care s-a dovedit a fi câştigătoare pe şi în afara circuitului", a declarat fostul pilot al echipelor de Formula 1 Sauber, McLaren şi Ferrari.
Cu această ocazie, Raikkonen se va întâlni cu Juan Pablo Montoya, fostul său coechipier de la McLaren din perioada 2005-2006, care şi-a manifestat bucuria de a-l avea pe finlandez în NASCAR.
"Cred că ar fi grozav dacă ar veni aici, este un tip cool şi cred că s-ar potrivi perfect. NASCAR este mult mai cunoscut decât cred oamenii. Cred că aţi fi şocaţi dacă aţi şti cât de mulţi oameni, nu numai în America, ci şi în Europa şi Asia, urmăresc cursele de NASCAR", a declarat columbianul vineri, înainte de confirmarea prezenţei lui Raikkonen în NASCAR.
Finlandezul va participa luni la primul test în NASCAR pe un oval cu lungimea de aproximativ 800 de metri situaţia în Gresham Motorsports Park. În paralel cu noul program din NASCAR, Raikkonen va continua să concureze şi în Campionatul Mondial de Raliuri.
Via | NASCAR