Andy Priaulx a testat noul Mini Countryman WRC
Andy Priaulx, triplul campion mondial din WTTC, a testat recent noul Mini Countryman WRC, cu care Prodrive va aborda sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri.
Andy Priaulx şi-a câştigat reputaţia în Campionatul Mondial de Turisme, acolo unde a obţinut deja trei titluri mondiale, însă pasiunea pentru raliuri l-a determinat să profite de oportunitatea de a testa noul Mini Countryman WRC.
Maşina cu care va concura Mini în WRC este dotată cu acelaşi motor turbo de 1.6 litri cu care britanicul concurează în WTCC şi i-a oferit acestuia ocazia de a-i evalua calităţile.
"A fost distractiv. A fost grozav că Kris Meeke a fost acolo (n.r - în dreapta) şi a fost capabil să-mi facă prezentarea, iar apoi a stat în dreapta mea cât am pilotat maşina. Este cu adevărat o maşină mică încântătoare şi sunt sigur că programul va fi un succes. A fost o oportunitate fantastică şi nu-i pot mulţumi suficient lui David Richards (n.r - şeful Prodrive) pentru o asemenea şansă. Totuşi, înainte ca lumea să creadă că mă transfer de la curse la raliuri vreau să evidenţiez că a fost o şansă unică şi că nu mă văd luptând cu băieţii din raliuri în acest stadiu al carieriei mele", a declarat britanicul la finalul sesiunii de teste.
Kris Meeke este singurul pilot confirmat de Mini pentru sezonul următor, însă se anticipează ca acesta va fi acompaniat de Dani Sordo, care şi-a încheiat contractul cu Citroen la sfârşitul acestui sezon.
Via | WRC
Loeb a castigat de 7 ori campionatul mondial de raliu (lipseste tocmai 2010), si are 61 de victorii