Alonso vrea sa faca o surpriza la Monaco
Fernando Alonso spune ca va incerca sa produca o surpriza in Marele Premiu al statului Monaco de la sfarsitul acestei saptamani.
Alonso a castigat ultimele doua curse desfasurate in Principat, insa anul acesta lucrurile nu mai sunt in favoarea sa, intrucat team-ul sau nu reuseste sa tina pasul cu Ferrari, McLaren si BMW-Sauber. Totusi, spaniolul spera sa obtina un rezultat cat mai bun.
"Am progresat, dar suntem inca in spatele celor de la Ferrari, McLaren si BMW. Chiar daca Monaco este un circuit unde un pilot poate face diferenta, o masina buna va reprezenta intotdeauna un avantaj si face lucrurile mai usoare" , a declarat Alonso.
"Dar vom incerca sa facem o surpriza si sa profitam la maxim de toate oportunitatile. In acest moment luptam pentru locul 7, dar asa cum am vazut la Istanbul este posibil sa facem o treaba mai buna daca unul dintre favoriti are o problema. Trebuie sa fim pregatiti pentru orice sansa".
Coechipierul sau, Nelson Piquet Jr, spune ca are ca obiectiv sa castige primele sale puncte din cariera, dupa debutul foarte slab de sezon. "Voi aborda cursa la fel ca si pana acum si voi incerca sa fac cea mai buna treaba pentru echipa. Ar fi grozav daca am reusi sa castigam ceva puncte si acesta este obiectivul meu, asa ca va trebui sa obtin un loc bun in calificari si apoi sa am o cursa consistenta", a precizat Piquet Jr.
Brazilianul a recunoscut ca nu a avut un start de sezon asa cum ar fi dorit, dar spera sa-si revina dupa experienta acumulata pana in prezent. "Nu a fost o intrare usoara in Formula 1", a adaugat el. "Am facut cateva greseli, am avut ghinion, iar primele 5 curse ca pilot de Formula 1 nu au fost asa cum mi-am imaginat. dar important este ca ca castigat experienta, am invatat cateva lectii si sper ca asta sa-mi permita sa devin un pilot mai bun pentru restul sezonului".