Alonso refuză să facă predicţii pentru cursa din China
Fernando Alonso compară misiunea celor de la Ferrari din China cu munca unei furnici şi refuză să speculeze pe tema performanţei pe care o poate obţine.
Fernando Alonso este lider în clasamentul general după primele două curse ale sezonului 2012 datorită victoriei neaşteptate obţinute în Malaysia.
Succesul de la Sepang a venit pe fondul ploii puternice care a bulversat cursa, motiv pentru care spaniolul nu doreşte să facă predicţii cu privire la rezultatul pe care îl poate obţine în China.
"Nu vreau să fac declaraţii că obiectivul nostru este să terminăm pe o anumită poziţie, pentru că nu merită să pierdem timpul cu astfel de discuţii. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun şi să aducem acasă cât mai multe puncte posibil. Este un pic ca munca unei furnici, care începe ceva într-o zi ştiind că va produce ceva care merită în viitor", a declarat el pentru site-ul oficial al Scuderiei Ferrari.
Alonso îşi justifică atitudinea prin faptul că nu anticipează progrese majore din partea monopostului Ferrari, în condiţiile în care F2012 este departe de a lupta cu McLaren sau Red Bull pentru victorii.
"Nu mă aştept la nicio surpriză în acest weeekend comparativ cu ce am văzut în Australia şi Malaysia. Este adevărat că au trecut aproape trei săptămâni, dar asta nu înseamnă că am avut timp să rezolvăm problemele maşinii într-un timp atât de scurt. Vom avea câteva mici update-uri, dar nimic semnificativ. În plus, ne putem aştepta ca şi celelalte echipe să aducă componente noi", a mai precizat el.
Anterior, directorul tehnic Pat Fry a afirmat că Ferrari mai are de recuperat opt zecimi de secundă în ritm de calificări comparativ cu echipele de top.
Via | ESPNF1
pacat ca echipa asta ajuns unde a ajuns n-am cuvinte