Renault Clio RS Trophy: 220 de cai putere pentru cel mai puternic model din clasa mică non-premium

Publicat marţi, 03.03.2015 14:00 de Mircea Meșter

Cea mai nouă apariţie în gama RS a celor de la Renault este o versiune specială a lui Clio. Denumită oficial Clio RS 220 Trophy, maşina promite performanţe de top care-o apropie de hot hatch-urile mai mari.

După ce Renault Megane RS a devenit unul dintre favoriţii jurnaliştilor în zona compactelor de performanţă, fiind lăudat pentru răspuns, performanţe şi ţinută de drum, Renault face un pas interesant astăzi la Salonul de la Geneva şi lansează o versiune ultraperformantă a lui Clio. Iar dacă până acum doi-trei ani admiram compacte de peste 200 de cai, ajungem astăzi să vedem la treabă modelul francez de clasă mică într-o variantă foarte interesantă: 1.6 turbo de 220 CP.

Clio RS Trophy devine cel mai puternic model de serie existent în segmentul B de volum, fiind depăşit doar de modelele premium Mini JCW şi de Audi S1 (ambele 231 de cai, ultimul cu tracţiune integrală).

Mai puternic, dar cu consum mai mic

Denumit oficial Renault Clio RS 220 Trophy, modelul creşte astfel în putere cu 10% în raport cu versiunea normală a lui Clio RS. Nu va fi disponibil cu o cutie manuală, singura variantă rămânând transmisia cu două ambreiaje EDC, însă aceasta a fost rafinată şi remodelată pentru a face faţă noilor cerinţe: schimbul de trepte se realizează cu 40% mai rapid în modurile Normal şi Sport şi cu 50% în modul Race. Cuplul maxim atins de noul Clio RS Trophy este de 260 Nm, însă treptele a patra şi a cincea beneficiază la sarcină de un puseu suplimentar oferit de aşa-numitul "Torque Boost", care oferă 20 de Nm în plus. Motorul se ridică la cerinţele Euro6 şi vine cu Start-Stop în standard, însă această funcţie este dezactivată pe modurile de rulare Sport şi Race.

Există însă şi câteva date lipsă în comunicatul oferit de Renault. Nu ştim încă cifrele acceleraţiei 0-100 km/h, nu ştim viteza maximă şi nici consumul. Aflăm doar că, în ciuda plusului de putere şi de cuplu, Clio RS Trophy oferă emisii reduse, ceea ce înseamnă că şi consumul va scădea faţă de versiunea RS clasică (6.3 litri/100 km).

Deşi nu se văd complet în această imagine, scaunele speciale ale versiunii Clio RS Trophy sunt principala noutate la interior.

Alb mat: o nuanţă exterioară specială

Există schimbări şi la nivel estetic: Clio RS Trophy are o gardă la sol coborâtă cu doi centimetri pe faţă şi cu un centimetru în spate, iar amortizoarele spate au fost întărite cu 40%. Vopseaua exterioară are şi ea o nuanţă mată destinată exclusiv acestei versiuni, Frost White, şi este complementată de plafonul negru glossy, culoare regăsită şi pe eleronul posterior. Jantele botezate Radical au diametrul de 18 inch şi ies în evidenţă prin inserţiile negre. 

În interior, caracterul agresiv al lui Clio RS Trophy este subliniat de scaunele sport cu tetiere încorporate şi de plăcuţele care certifică faptul că fiecare maşină face parte dintr-o serie despre care Renault susţine că este una limitată, fără a specifica numărul unităţilor care vor fi construite. Nici preţul maşinii nu e cunoscut, însă ne aşteptăm la cifre care se apropie de 25.000 de euro. Modelul va intra pe pieţele europene în iunie 2015.

  • vianu, marţi, 03.03.2015 15:14

    n'a fost sa fie un Twingo.....ma multumeste si un Clio. Daca puneau un Estate in oferta era si mai bine.

  • Andi1, marţi, 03.03.2015 18:36

    220 CP pe punea fata la o masina de o tona si ceva... Ma tem ca, cu ESP oprit, va avea nevoie de anvelope noi pe fata mult mai des decat ar fi nevoie, sau cu electronica pornita nu va fi in stare niciodata sa puna toata puterea pe sosea...

  • joe, marţi, 03.03.2015 21:37

    lansezi o masina dar fara date tehnice,performante?

  • mircea, miercuri, 04.03.2015 11:15

    Andi1, să nu uităm că există hot hatch-uri de 310 CP cu tracţiune faţă :)

  • hazard, joi, 05.03.2015 14:12

    Important e sa rezolve problemele la cutia de viteze la Clio RS. Nu sa-i mai puna un nume si sa-i ridice puterea motorului....

  • tce, miercuri, 25.03.2015 07:37

    Aberezi! clio n-are nicio treaba cu transmisia... nu mai scrie dupa ureche ca tu nai prins picior de clio