Același nume, cu totul altă mașină: Renault Koleos completează oferta francezilor în segmentul D (Update foto)
Deși a păstrat numele celui mai mare SUV al său, Renault îl modifică adânc pe Koleos la nivel tehnic și estetic. SUV-ul francez de segment D revine astfel cu forțe proaspete în lupta cu rivalii din clasa sa.
După ce acum câteva zile ne-a oferit o primă imagine a noului Koleos, Renault plusează astăzi, în prima zi a Salonului Auto de la Belijing, cu o galerie foto completă și cu primele informații importante legate de cel mai mare SUV din gama mărcii franceze.
Deși inițial se vorbea despre modificarea numelui acestui model odată cu relansarea modelului care devine astfel fratele mai mare al lui Captur și al lui Kadjar, Renault a decis să păstreze denumirea Koleos, chiar dacă modelul primește nu doar o schimbare estetică radicală față de modelul pe care-l înlocuiește, ci și o platformă și motorizări noi care-l modifică adând la nivel tehnic.
De fapt, Koleos este o mașină atât de diferită de cea pe care o înlocuiește, încât numele este singurul element comun între cele două modele. De exemplu, la nivel estetic vorbim despre un SUV de segment D care preia liniile filosofiei recente de design a celor de la Renault și le duce într-o zonă în care marca franceză a activat până acum doar prin monovolumul Espace. În această zonă, Koleos va trebui să se lupte cu modele precum "fratele" Nissan X-Trail, Mitsubishi Outlander sau Kia Sorento.
Koleos crește serios în dimensiuni în raport cu vechiul model, spațiul suplimentar fiind transplantat în principiu pe locurile din spate, acolo unde pasagerii beneficiază de un spațiu pentru genunchi de aproape 30 de centimetri. Creșterea în înălțime a dus la înălțarea scaunului șoferului, care stă - spun cei de la Renault - la un nivel aflat cu 15 centimetri mai sus față de Talisman, reprezentantul francezilor în segmentul sedanurilor medii.
Potențial ridicat în off-road
Renault anunță faptul că SUV-ul său beneficiază de un sistem de tracțiune integrală nepermanentă cu diferențial blocabil, element care promite un comportament off-road de vârf în segment. Garda la sol a noului SUV Renault este de 21.3 centimetri.
Sub capotă, viitorii clienți ai lui Koleos se vor putea baza pe trei motoare pe benzină și pe două diesel-uri care vor urca de la 130 la 175 CP. Transmisia poat fi fie manuală, fie automată X-Tronic, ultima împrumutată de la Nissan.
Fiind vârful de gamă în zona SUV-urilor, Renault Koleos oferă toate elementele pe care clienții le pot regăsi deja pe Talisman. Pachetul multimedia R-Link 2, sistemul audio Bose, gama de sisteme de siguranță activă care oferă frânare automată la viteze de peste 40 km/h, monitorizare a unghiului mort, monitorizare a distanței față de mașina din față, avertizare la părăsirea benzii și recunoașterea semnelor de circulație.
Noua generație Renault Koleos va fi produs în două uzine pe care Renault le are în Asia. Versiunea de China va fi asamblată la Wuhan, în timp ce versiunile pentru toate celelalte piețe - implicit Europa - se vor construi la Busan, în Coreea de Sud.
Lansarea europeană a noului Renault Koleos va avea loc la începutul lui 2017.
E superb modelul, mai ales interiorul. Imi place, bravo francezilor.