PARIS 2016 LIVE: Noul Micra a avut exclusivitatea întregului stand Nissan
Cum ştii că Nissan ia în serios decizia de a relansa lupta în segmentul B? A populat standul de la Salonul Auto de la Paris exclusiv cu exemplare ale celei de-a cincea generaţii Nissan Micra.
În cadrul unui salon auto internaţional, fiecare constructor se prezintă cu diverse noutăţi majore în gamă, alături de care expune şi alte modele actuale, deja lansate. Strategia este una atât de tradiţională, încât ceea ce a făcut Nissan la Salonul Auto de la Paris demonstrează cât de mult vrea constructorul japonez să "fure" o cotă cât mai mare din clienţii segmentului B.
Cu excepţia unui exemplar al electricului Leaf amplasat undeva în spatele scenei principale, ferit practic de ochii lumii, întregul stând al producătorului este populat de cea de-a cincea generaţie Nissan Micra. Sau poate ar trebui să-i spunem Micra Gen5, aşa cum a optat Nissan pentru a scoate în evidenţă numeroasele noutăţi ale modelului.
"Atunci când Micra a apărut acum mai bine de 30 de ani, a marcat o revoluţie în segmentul hatchback-urilor şi a deschis un nou capitol pentru Nissan. A cincea generaţie Micra este la fel de revoluţionară şi va creşte aşteptările pentru ceea ce poate şi ar trebui să furnizeze un hatchback clienţilor săi", au fost cuvintele introductive ale lui Carlos Ghosn, CEO-ul Alianţei Renault-Nisaan.
Astfel, în prima zi de presă a salonului, standul Nissan include 4 exemplare Micra expuse pe o scenă specială şi alte 4 exemplare care pot fi admirate şi, într-o oarecare măsură, testate de jurnaliştii interesaţi.
Ideea a fost de a scoate cât mai mult în evidenţă noul model, dar şi de a prezenta varietatea de culori în care nouă generaţie este disponibilă: 10 nuanţe pentru exterior, inclusiv un portocaliu puternic, dar şi 125 de combinaţii posibile între nuanţele exterorului şi cele ale pentru interior.
Este adevărat, începând cu a doua zi a salonului Nissan va aduce la stand şi alte modele din actuala sa gamă. Probabil inclusiv Juke, modelul cu care Nissan are un succes major în segmentul B al SUV-urilor de mici dimensiuni şi de la care Micra speră să obţină măcar o parte din atracţia care a generat vânzări atât de mari.
"Pe urmele unor maşini distinctive precum Qashqai şi Juke, cel mai nou Micra întăreşte poziţia Nissan de lider în deignul auto. În plus, asta demonstrează intenţia noastră de a concura chiar în vârful segmentului B din Europa, cea mai mare şi mai competitivă piaţă de segment B din lume", mai spune Ghosn.
Va reuşi Micra să confirme apetitul Nissan pentru succes? Vom afla din luna martie a anului viitor, atunci când a cincea generaţie va deveni disponibilă pe piaţa europeană. Până atunci, vă invităm să vedeți imaginile oficiale și să aflați toate detaliile celei de-a cincea generații Nissan Micra.
Frumoasa.Chiar neasteptat de bine arata.