Toyota Auris HSD

1.8 Hybrid Sol HSD CVT

Consum

5.0
Economia de carburant şi ecologia sunt două motive pentru care un client alege un hibrid. Pentru clienţii de Auris HSD, avem un motiv în plus - este mai ieftin decât Prius. Aşadar, avem economie la puterea a doua şi o opţiune viabilă la compactele cu motoare diesel. De acolo, sigura diferenţă este reprezentată de mentalitate, care trebuie să se schimbe puţin pentru a adopta aşa cum trebuie acest model şi a-l îmbrăţişa pentru ceea ce este. Şi, totuşi, cât veţi consuma în graba de a salva planeta? Dacă rulaţi pe autostradă cu o viteză de 120 km/h, Auris HSD va înregistra un consum de 6.9 litri la sută. Ceva mai mult decât un rival echipat cu motor diesel, dar nu vorbim de o diferenţă incredibil de mare. Mai mult, acum este suportabilă din moment ce ambele sortimente de carburant au un preţ extrem de apropiat, iar modelele în sine împart acest atribut. În ceea ce priveşte mediul urban, locul în care un hibrid se simte ca acasă, consumul într-o zi lucrătoare aglomerată variază între 5.5 şi 6.2 litri la sută, în funcţie de cât de tare vă grăbiţi să ajungeţi la serviciu. Nu contează atât de mult cât staţi în trafic, deoarece motorul cu ardere internă este oprit pe întreaga perioadă de staţionare. Excepţia apare în momentul în care consumul de energie electrică al echipamentelor electronice de la bord începe să lase o urmă pe baterii, caz în care se va porni motorul cu ardere internă în mod automat. Dacă veţi rula în modul EV, cu o încărcare "completă" veţi putea parcurge doi kilometri cu o viteză constantă de 40 km/h. Depăşirea pragului respectiv anulează automat funcţionarea în modul EV. Prin încărcare completă ne referim la nivelul maxim permis de sistemul hibrid al lui Auris HSD, nu de limita bateriei - ale cărei maxime şi minime sunt protejate pentru a-i conserva viaţa. Dacă întâlniţi trafic mai puţin intens şi sunteţi şi mai atent cu apăsarea pedalei de acceleraţie, veţi obţine un consum cuprins între 3.9 şi 4.5 litri la sută în mediul urban. În regim extraurban, consumul de carburant variază între 5.3 şi 6.3 litri la sută, în funcţie de cât de repede rulaţi şi ce fluctuaţii de viteză aveţi. Rezultatele sunt bune, spunem noi, mai ales dacă vorbim de testare în regim de iarnă, cu temperaturi sub zero grade Celsius, care stresează atât motorul cu combustie internă, cât şi acumulatorii. Cei de la Toyota anunţă un consum mixt de 3.8 litri la sută pentru Auris HSD, iar această valoare este valabilă atât pentru consumul în mediul urban, cât şi pentru consumul în mediul extraurban. Fratele său mai mare, Prius, are un consum ceva mai ridicat, de 4 litri la sută în regim urban şi de 4 litri mixt, în condiţiile în care consumul extraurban rămâne la 3.8 litri la sută. Remarcăm şi scăderea emisiilor de CO2 sub pragul de 90 de grame per kilometru în cazul lui Auris HSD, o îmbunătăţire de 3 grame per kilometru faţă de cele 92 de grame de CO2 emise de cea de-a treia generaţie a lui Prius. Adunând treptat aceste îmbunătăţiri şi făcând un calcul, cei de la Toyota estimează că au salvat atmosfera de la eliberarea a 18 milioane de tone de CO2 prin lansarea hibrizilor în comparaţie cu vânzarea unor modele comparabile ca performanţe şi dimensiuni.
  • hybrid, marţi, 08.03.2011 14:38

    eu unul deocamdata nu imi permit sa salvez planeta; daca ma sponsorizeaza cineva cu 20.000 euro poate mai mai gandesc :)

  • Stefan, marţi, 08.03.2011 14:43

    am un Fiat Linea de care sunt foarte multumit!

  • mog, marţi, 08.03.2011 14:57
    cred ca lipsesc niste date importante

    ca de exemplu: motorul cu ardere interne, ce fel e: diesel, benzina, ce capacitate cilindrica, putere, cuplu... ? motorul electric - in afara de cuplu nu ati spus nimic (ce putere) .. cutia de viteze e automata banuiesc..

  • lincon, marţi, 08.03.2011 15:06
    Sa curga....

    Sa curga comentariile vw'-genistilor si a reno'istilor cum ca plastice-s nasoale ( nu conteaza ca-s reciclabile si asta e gena unui hibrid - protectia mediului ), ca motorul nu trage, ca performante scazute, ca pretul e prea mare ( la banii astia iti iei un golf tedei sau tesei full opsion' ), ca design sters, ca etc... Trecand peste, pentru cine are habar cu ce se mananca o astfel de masina si publicului caruia i se adreseaza, este o alternativa extraordinara ce ofera un raport pret/calitate/tehnologie/dotari excelent. Cert este un lucru: nu este nicidecum o masina pentru un shaormar manelist cu burta lasata si ceafa lata; la banii astia isi ia omu un bemveu' sau mert' din 2008 ( din Germania - SH evident si cu vreo 200.000 km ) de moare lumea de necaz :)))).

  • sebaa, marţi, 08.03.2011 15:09
    @mog

    Salut, După cum am specificat şi în text, trenul de propulsie este preluat INTEGRAL de la Toyota Prius. Aici am explicat pe larg cum funcţionează acest sistem - http://www.automarket.ro/drive-test/toyota-prius-captain-planet-25519.html

  • A.I, marţi, 08.03.2011 15:28
    cazanele astea in SUA cu ele

    Deci pana la urma oricat se chinuie tot un kkt complicat inutil ramane cumparat numai de shawormarii din SUA care cred ca aceasta basina chiar consuma putin si reduce poluarea. Mai e de asteptat pana descopera cineva miezu din fanta!Bani aiurea dati pe un cazan cand poti sa iti ei un dastar iti pui xenon si bullbar motor obligatoriu dizal (sa consume putin ) si a cea mai tare masina!!!

  • Ivanoff, marţi, 08.03.2011 21:26
    Putere totala sistem

    Stimati redactori,aveti idee de ce in cazul tuturol celorlalte marci cand vb de motorizari hibride pur si simplu insumati puterile celor doua motoare diesel-electric/benzina electric,iar in cazul hubridelor de la Toyota/Lexus formula de calcul este alta?...

  • nelutu, marţi, 08.03.2011 23:11
    nelutzu_13

    Primul hibrid pe care mi l-as cumpara,nu mi-a placut niciodata Prius din cauza ca e extrem de urata la exterior,dar masinuta asta mi se pare super ok,daca ar fi sa imi cumpar acuma o masina de oras as fi tentat sa aleg Auris hibrid

  • nelutu, marţi, 08.03.2011 23:12
    ups

    mi-am pus emailu din greseala la subiect,daca pot administratori sa il scoata ar fi bine,multumesc!:)

  • mog, miercuri, 09.03.2011 11:02
    de acord nelutu.

    intradevar prius, insight...sunt urate cu spume, mai ales spatele.nu inteleg de ce le`au facut asa.acum vad si si volt are un spate la fel de respignator.poate are legatura cu acel coeficient aerodinamic ... oricum auris hibirid e o varianta pentru cei care au un buget de 25k eur si nu si doresc o masina de fita.probabil daca mi as permite ... ar fi si pentru mine o varianta demna de luat in calcul.

  • r3my, miercuri, 30.03.2011 13:07
    GPL

    eu i-as pune GPL si atunci sa vezi meserie de hybrid

  • costel, marţi, 21.06.2016 23:04

    Mie nu-mi plac urmatoarele (avand in vedere raportul calitate/pret): -ca are jante mai inguste -ca una se zice despre consum la prezentare, respectiv, 3.8-3,9 si alta se fumeaza in realitate... 6,9 la suta. Pai, care-i afacerea, daca are un asemenea consum? Cu ce-o deosebesc de una clasica, daca tot o laud ca este prietena mediului? -ca are un pret foarte pretentios fata de una clasica, iar performantele in raport de acest pret, lasa de dorit. Urca pretul cu vreo 5-6000 euro si-ti ofera tehnologie noua cam de 1000 de euro -de ce tot o comparati cu Priusul, ca nu ne intereseaza preturi de peste 25000 euro pentru o tehnologie care este inca neperformanta acum. Dau 25000 de euro ca sa nu platesc un impozit infim si ca sa nu amortizez diferenta fata de una clasica nici in 20 de ani si, repet, nu-mi ofera nimic in plus la consum in timpul unei rulari normale pe autostrada. Merg cu 130 km/h, pap 6,9 la suta si cu ce ma aleg la economie de combustibil? Sunt masini clasice care nu depasesc 5,5 mixt si nu costa cat costa asta! trebuia sa fiti mai onesti in aprecieri, sa fiti mai rigurosi si sa nu treceti cu o mare usurinta peste amenunte foarte importante! Concluzie: nu merita 25000 de euro nici acum (cu atat mai mult cu cat ar trebui sa incurajeze), nici peste 10 ani, cand bateria e de aruncat la gunoi (si cand trebuie sa mai dai vreo 3-4000 de euro sa schimbi setul) si cand masina respectiva va deveni hilara!