Volkswagen Up

1.0 75CP Man Move Up!

Consum

4.5

Între versiunea pre- și post-facelift, Volkswagen a reușit să reducă consumul mediu anunțat de versiunea de 75 de cai putere a lui Up! cu nu mai puțin de 0.6 litri, coborând de la 4.7 la 4.1 litri în regim medi mixt. Evident, este vorba de o cifră atinsă în testul european clasic NEDC.

În aceste condiții, modelul german coboară alături de alți doi rivali direcți (Citroen C1 1.0 VTi de 69 CP și Toyota Aygo 1.0 68 CP) la cel mai bun consum din segment pe acest nivel de putere. Restul concurenților se încadrează în principiu în cifre de consum care nu trec de 5 litri/100 km, cu excepțiile Fiat Panda 1.2 69 CP (5.0 litri/100 km) și Opel Adam 1.2 70 CP (5.3 litri/100 km).

În viața reală a traficului bucureștean, Volkswagen Up! 1.0 75 CP ne-a oferit un consum mediu de 7.0 litri/100 km, însă o rulare ceva mai puțin atletică poate coborî cifrele de consum spre 60-6.5 litri/100 km.

  • I.M., marţi, 13.12.2016 13:34

    Nu vi se pare ca exagerati cu notele acestea mari acordate modelelor Volkswagen ? Daca stam sa comparam de exemplu modele carora ati dat aceeasi nota sau chiar mai mici, cum ar fi; Hyundai Elantra, Honda Civic, Lexus NX, Opel Zafira, Toyota Rav 4, Opel Astra, Renault Talisman, Mazda MX-5, si exemplele ar putea continua, ar insemna ca acest UP, este un monstru in comparatie cu cele enumerate mai sus. Prea este vizibil ca tineti marca Volkswagen in brate.

  • mircea, marţi, 13.12.2016 13:44

    @I.M. Dacă e un monstru, e unul în segmentul său, pentru că notele noastre au ca referințe modelele din aceeași clasă. Altfel spus, nu poți compara 4.2-ul lui Up! cu 4.2-ul lui Talisman sau MX-5 sau Yaris sau Mazda3. Se poate compara însă cu 4.2-ul lui Fiat 500, de exemplu: http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-fiat-500-facelift-09-twinair-105-cp-64347.html Mulțumesc.

  • vianu, marţi, 13.12.2016 14:38

    3 lucruri am observat la buburuza asta - cat de ok se misca cu 4 persoane la bord - spatiul - silentiozitatea

  • AutoJus, marţi, 13.12.2016 15:54

    La clasa mini tripleta VAG ( Up, Citigo și Mii ) sunt cele mai performante mașini. Si nu fac afirmația doar de dragul de a scris ci din experiență proprie având în deținere personala Skoda Citigo, noul Toyota Aygo și Fiat 500.

  • eee, marţi, 13.12.2016 16:33

    @Automarket: modul cum voi dati note la pret este permanent in favoarea modelelor vw, pentru ca ei practica preturi de baza mici si optionale extra pentru orice. In realitate modelele vw sunt cele mai scumpe in segmentul in care activaeaza , insa in testele voastre ies cu preturi bune, sau cum e in cazul de fata, chiar ieftin., ceea ce e total nerealist. De asmenea, nu vad decat o comparatie cu AYGO care cred ca e referinta acestui segment, impreuna cu fratii peugeot si citroen. As vrea teste un pic mai realiste, nu atat de abstracte. Pote reusiti sa imbunatatiti. Spor

  • joe, marţi, 13.12.2016 19:19

    Nu inteleg ca pt o masina de oras conteaza acceleratia de la o la 100km/h si nu cea de la 0 la 60! Iar nu inteleg optionala celor 300 sau 600 de wati in difuzoare ascultai in traficul din oras,unde trebuie sa fii ""ochi si urechi""! In rest numai de bine pt acest motor,masinuta,,poate un usor minus de faptul cum arata!

  • flavius, marţi, 13.12.2016 22:56

    Cum puteti sa aveti vreo vorba de bine despre aceste petarde in 3 cilindri,la un pret ce depaseste 10000 EURO.Nu ar trebui sa depaseasca 5 k.Pentru gadgeturi iti cumperi smart,GPS si lap cu 1000 de Euro toate.

  • Ares, miercuri, 14.12.2016 13:14

    @mircea Orice chestie care are sigla Volkswagen pentru voi este top si referinta pentru ceilalti. Sunt curios ce zici cand te aflii in trafic in spatele unui diesel cu marca asta si te lasa intr-un nor de fum ce zici? poate ne-am urcat si noi in up si alte masini similare si .... nea dezgustat

  • Kirotractor, miercuri, 14.12.2016 14:43

    Pacat ca n-ati avut la dispozitie noua motorizare de top (1.0 TSI 90 CP) - cea mai reusita nu doar dupa mine, fiind si economica, si vioaie (peste Twingo GT ori Smart Brabus, de 110 CP ambele...) Sper s-o "puricati" insa si pe ea cit de curind. Si mai asteptata e insa varianta Up! GT (cu 110 CP preconizati si tren de rulare mai sportiv), care se aude c-o sa fie prezentata-n primavara la Geneva. In rest, oricit ar fi de hulit concernul VAG - si pe buna dreptate pentru daravela Dieselgate -, "tripleta" Up-Citigo-Mii ramine o alternativa preferabila celuilalt trio (Aygo-C1-108), fie si doar datorita silentiozitatii, spatiului interior mai aerisit si portbagajului mult mai mare. ...Chiar daca VW-ul Up! nu rupe deloc gura targului cu designul, iar Aygo e o reusita estetica remarcabila si fiabilitatea ambelor versiuni de motoare de pe C1 / 108 (1.0 - 69 CP sau 1.2 l - 82 CP) e peste media clasei.

  • Azazel, miercuri, 14.12.2016 20:05

    E naspa, bah, ca e VW! Ce n-ati inteles? Tot ce e facut de VW sau e nemtesc, e de cacao. Asa e moda acum sa spui. In urma cu 20 de ani erau niste zei. Acum sunt niste aroganti cu masini de unica folosinta. Toata presa auto care pune pe primele locuri masinile VAG in testele comparative, e o incompetenta sau e cumparata. Sunteti amuzanti cu ideile astea fixiste si extremiste.

  • Kirotractor, joi, 15.12.2016 08:52

    @Azazel: Le zici bine, d-aia subscriu si argumentez in plus, chiar daca-s posesor de japoneza (Suzuki Swift Sport.) Daca luam deci in calcul fie si doar spatiul interior cel mai generos pe care VW il ofera in atitea segmente (Up, Golf si Passat fiind imbatabile, cu versiunile Variant incluse) si tot e de admirat inteligentza lor-tehnicienilor VW/VAG de-a proiecta orice... cu cap. Ca designul rezultat nu-i mereu "trendy'" (cazul Up) asta-i alta discutie, dar per total VW-urile compenseaza prin cumulul de calitati - sint rafinate, incapatoare, economice si performante. Chestie valabila si pt Up - pe care-s convins ca cei mai multi detractori nici nu l-au condus vreodata, iar sa-l compare cu Aygo/C1/108 nici atit. Clar ca si VW are, cum stie tot boboru', scheleti in dulap :-) - unii mai mici (ex. lanturi distributie la foste TSI-uri), altii cit casa (Dieselgate), dar modelele lor actuale n-ar trebui sa fie "penalizate" prin prisma trecutului.

  • Azazel, joi, 15.12.2016 13:15

    Eu am Octavia 2 (2006) TDI cu 260000 de km. Nu am schimbat volanta, injectoare, turbina, ambreiaj, pompa de injectie... Am schimbat sondele lambda, pivotii, (bateria se pune? :)) ), motorasul de la un geam electric si amortizoarele pe spate ca a trebuit sa car niste saci de ciment pentru casa. O am de la 145000 de km. Dar sunt un mincinos. Nu exista posesor de VAG multumit de masina lui. E doar o impresie a lui ca e multumit. :))))