Tinuta de drum

5.0

Volkswagen T-Roc este construit pe aceeași platforma ca multe alte modele din grupul VAG, respectiv MQB. Asta are, bineînțeles, atât beneficii cât și dezavantaje, deși prima categorie cu siguranță cântărește mai greu în decizia șefilor din Wolfsburg.

Dacă te aștepți să se conducă la fel ca orice alt T-Roc, te înșeli. Amarnic. În primul rând, suspensia a fost modificată substanțial pentru a face din versiunea R una mult mai capabilă.

Asta a presupus o coborâre a nivelului suspensiei, comparativ cu versiunile „normale”, dar și o rigidizare suplimentară, menită să țină greutatea sub control mai bine în viraje. Mai mult, vorbim de suspensie independentă pe puntea spate, la pachet cu amortizoare adaptive, ceva ce nu vei primi pe versiunile T-Roc cu sub 150 de cai putere (majoritatea vânzărilor).

Aceste modificări fac ținuta de drum ceva mai neprietenoasă și destul de rigidă atunci când nu ești pe circuit.

Cel mai impresionant, însă, este modul în care își păstrează echilibrul în virajele abordate cu viteză mare. Dacă iubeam hot hatch-urile pentru fix același comportament, iată că T-Roc R ne arată că se poate și „pe tocuri”.

Sigur, garda la sol înalță și centrul de greutate, dar nu atât de mult comparativ cu un Golf, încât să strice definitiv senzația de la volan. Mai mult, sistemul de tracțiune integrală a fost reglat exemplar și oferă un nivel de aderență impresionant în orice situație.

Ar fi, totuși, de preferat să evitați abordarea virajelor cu prea multă viteză, mai ales pe intrare. Caracterul subvirator al platformei MQB se va observa imediat. Însă, după ce treci de apex, apasă cu încredere pedala de accelerație și vei observa cum ești pur și simplu tras din viraj, pe trasa ideală. Asta în pofida faptului că servodirecția nu îți oferă mult feedback. Sistemul este destul de precis, astfel încât să plasezi mașina unde vrei, fără prea mult chin.

Aici vrei să stai tot timpul: să te bucuri de aderența excelentă a sistemul de tracțiune integrală, de resursele bogate ale propulsorului și să simți cum ți se imprimă modelul tapițeriei pe spate.

  • ironR, vineri, 10.03.2023 14:18

    "Ținuta de drum impecabilă în orice situație" - asteptam testul elanului, caci Golf R s-a cam facut de cacao in testul celor de km77

  • Gabriel.Nica, vineri, 10.03.2023 15:36

    @ironR si, asa cum stim cu totii, testul elanului ne arata exact cat de confortabila e o masina sau cat de bine se conduce sportiv, nu? Ce iti arata, de fapt, testul elanului?

  • ironR, vineri, 10.03.2023 16:52

    daca vb de o masina cu motor de 300CP e clar ca prioritar este sportivitatea. Testul elanului arata cat de pregatita este masina sa evite diverse situatii, dar aici intervine tot ansamblul trenului de rulare, suspensie, inclusiv ampatament

  • Seriff, vineri, 10.03.2023 17:17

    Frumoasa masina, pretul mi se pare decent pentru o masina de 300 de cai.

  • Banditos, vineri, 10.03.2023 21:56

    Nu stiu ce imi arata testul elanului dar stiu sigur ca n-as paria pe o masina care in timpul testului isi ridica o roata de c..r in sus sau supravireaza sau nu reuseste sa aseze pe traiectoria ceruta sau "danseaza" cand rotile sunt bracate la maxim sau iese din test cu 20km/h dupa ce in prealabil a intrat cu 75-80km/h.

  • Frank SF, luni, 27.03.2023 23:29

    Frumoasa masina, chiar m-ar interesa una pentru sotie si putin fun in weekend - o gasesc oare la Porsche Bucuresti Vest pentru un drive test?