SsangYong Rexton G4

2.2 Diesel Turbo (e-XDI) 181CP 4x4 Aut7 Premium 7 locuri

Consum

3.5

Ca în cazul oricărui SUV de asemenea dimensiuni, consumul este unul pe măsură, chiar dacă vorbim despre o motorizare diesel. În mediul urban, valorile oferite de Rexton, influențate și de temperaturile scăzute, dar și de rulajul mic al motorului, au oscilat între 13.5 și 14.5 litri/100 de kilometri. După o rulare combinată, care a însumat 100 de kilometri în București și în afara lui, Rexton a înregistrat o medie de 10.7 litri/100 de kilometri.

Dacă ne uităm în fișa tehnică, Ssangyong promite că noul Rexton va consuma în medie, în această configurație, 8.3 litri la 100 de kilometri. Raportat la rivali, este mai mult decât ceea ce promite Hyundai Grand Santa Fe, Volkswagen Touareg, Ford Edge și Toyota Land Cruiser.

  • Nelu Pantofaru', vineri, 15.12.2017 12:09

    Intr-adevar pretul corect. O masina mare, impunatoare si adusa in sfarsit la cerintele anilor in care traim. Pentru cei care vor un SUV compact de buget, s-ar putea sa ii intereseze si aceasta masina. Cred ca odata cu modelul acesta si valoarea de revanzare nu o sa mai scada atat de dramatic. Pentru 37000 ai o masina cu feeling premium si capacitati in offroad si tractare super bune (foarte probabil peste Touareg si competitia amintita). Ce sa mai, un Land Cruiser la juma' de pret. Numai de bune sa auzim.

  • mishazaitev, vineri, 15.12.2017 12:16

    @Bogdan Mirica Daca tot l-ati comparat cu Land Cruiser, spunei-ne, va rog,caroseria este de tip monococa sau este pe sasiu...

  • Nelu Pantofaru', vineri, 15.12.2017 12:49

    @Misha, din cate am citit pe net, unii din India spun ca este pe sasiu daca nu ma insel (ladder-frame chassis).

  • vlad, vineri, 15.12.2017 15:27

    pe sasiu. este o masina zdravana

  • Coco, vineri, 15.12.2017 20:25

    Am mers cu acest model este elegant și solid dar deși a făcut progrese evidente totuși nu se poate compara cu Land Cruiser.

  • Crystyann, sâmbătă, 16.12.2017 10:38

    Mai exista la concurenta si Kodiaq 2.0TDI 190CP 4x4 DSG cu 7 locuri..si se apropie ca si pret.

  • Alibaba, sâmbătă, 16.12.2017 10:39

    Masina este pe sasiu, sasiul este construit dintr-un otel mult mai dur denumit Giga Steel. Nu este asa Bogdan Mirica? Ca de fiecare data iti faci treaba pe jumatate.

  • nume, sâmbătă, 16.12.2017 11:37

    Asa e Mirica. Prefera sa faca paralele inutile in loc sa ofere informatii utile despre masinile pe care le conduce.

  • Scrooge, sâmbătă, 16.12.2017 16:09

    Avantajul financiar va fi in momentul achizitiei ca masina noua, desi mai ieftin, pretul "se va duce in cap" la revanzare (la fel cam ca la toate marcile similare), in asa fel incat diferenta fata de competitorii mai scumpi precizati in articol se va reduce semnificativ atunci cand se va trage linie la final. Un lucru foarte important care a si atras atentia asupra vechii generatii, articolul nu precizeaza daca motorul de 2.2 este de origine Mercedes sau daca macar partial are elemente (dat fiind precedentul care era 100% Mercedes), face referire numai la cutia de viteze.

  • Adrian C, duminică, 17.12.2017 00:39

    Inteleg ca va place masina dar nu inteleg de ce e pretul corect ? La Honda HRV care e o bijuterie de masina atat tehnic cat si estetic, avea un pret de 23.388 ati spus atunci ca nu va place pretul si ca e piperat. Rexton e mai mare...e normal sa coste mai mult. Dar de ce nu e si la asta pretul piperat ?Sau de ce e piperat la HRV ? Cat ati fi vrut sa coste o Honda corssover ? Cat un Duster ?

  • TheArrogantOne, duminică, 17.12.2017 19:03

    slabut totusi motoru daca da semne de oboseala deja de la 110 kph

  • xxx, luni, 18.12.2017 07:53

    O mașină mare cu de toate, care își caută locul ,dar care nu-mi spune mare lucru. Nu este urata, nici frumoasa, motorizare la limita dar cu un preț decent.

  • mishazaitev, luni, 18.12.2017 09:13

    Adrian C Amice, e clar ca nu ai nicio treaba cu mersul in afara asfaltului.... Ai idee ce inseamna reductor, diff blocabil, sasiu etc! Altfel nu ai compara un crossover cu tractiune fata cu o masina capabila cu adevarat sa mearga pe camp. Ai spus bine "bijuterie" caracterizand HRV. Diferenta dintre ea si REXTON este fix aceea dintre un lantic bun de pus la gatul doamnelor si un lant cu zale zdravene care asigura o poarta de intreprindere! De altfel, nu HRV ci si CRV-ul cu tractiune integrala se opreste acolo unde masinile din clasa celei despre care este vorba in articol merg de rup.

  • mishazaitev, luni, 18.12.2017 09:29

    @all & Automarket Multumesc tuturor celor care mi-au raspuns in locul autorului. Trist, ce sa zic... Faptul ca nu te intereseaza absolut deloc veleitatile off road ale unei masini create pentru a merge in afara asfaltului, nu-i de mirare... In general aceste informatii lipsesc din continutul articloelor de pe acest site.... Insa atunci cand esti intrebat de catre un prostovan (asta fiind eu) care acceseaza destul de frecvent site-ul pe care tu iti publici articolele si iti face practic rating, iar tu nu catadicsesti macar sa cauti informatia aia, dovedeste o lipsa incredibila de respecti pentru cei care te citesc si care probabil ca ar rebui sa-si reevalueze sursele de informatie.

  • mishazaitev, luni, 18.12.2017 09:32

    @Arogantul Ai idee care este viteza Maxima a unui Defender sau a unui UAZ Hunter .. Dar cati cai putere avea clasa G la aparitie? Nu sunt masini pentru care viteza sa fie un element determinant.

  • Adrian C, marţi, 19.12.2017 10:43

    @mishazaitev Ai uitat sa precizezi ceva si anume ,, parerea ta'' ! Asta nu inseamna ca ai si dreptate !

  • mishazaitev, marţi, 19.12.2017 12:18

    @Adrian C Amice faptul ca acilo unde intra masinile din clasa asta Honda de care pomeneai nu are ce cauta, nu e parerea mea. Este o realitate! Sa crezi ca poti intra cu un HRV 4x2 acolo unde intra un 4x4 pe sasiu, cu reductor si diff blocabil, presupune a nu avea absolut nicio legatura cu realitatea, cel putin nu cu cea auto.

  • Adrian C, marţi, 19.12.2017 12:33

    @mishazaitev Eu am scris una in primul coment tu ai raspuns alta. Eu nu am contestat calitatile offroad si nici nu am compacart masinile. AM spus doar ca preturile la Rexton, AM spune ca sunt bune si la HRV piperate ceea ce mi se pare aiurea. In opinia mea HRV are un pret prea bun poate subevaluat pe cand acesta la Rexton are pret normal. Nici piperat nici mic ci la nivelul ei. Nu inteleg de ce au penalizat HRV la pret. Asta de ce nu li s-a parut scump ?Asta am spus eu....nu mai raspunde pe langa subiect si trage tu concluzii pripite.

  • mishazaitev, marţi, 19.12.2017 13:00

    @Adrian C Pai bineinteles ca sunt bune la Rexton si mari la HRV, oentru ca Rextonul nu se compara unul cu celalalt. Asta nu pricepi tu. Pentru masinile din clasa lui Rexton este ieftin! Pentru cele din clasa sa HRV este scump. Vezi tu, cel mai ieftin camion este mai scump decat cel mai scump crossover de clasa medie. Dar asta nu inseamna ca nu ramane cel mai ieftin camion, Au penalizat HRV pentru ca sunt multe crossovere 4x2 mult mai ieftine decat ea si au punctat Rexton pentru ca majoritatea suratelor ei sunt mai scumpe!

  • Nelu Pantofaru', marţi, 19.12.2017 13:30

    @Adrian, cu tot respectul pentru opiniile tale si pentru Honda, chiar am un Accord in familie si este foarte foarte buna masina. Insa, despre HRV, chiar este un pret piperat, chiar si cu dotarile lui de baza (destul de multe) si chiar si cu garantia aferenta. Masini ca: Mazda CX3, Renault Captur, Vitara, C3 Aircross, sunt mult mult mai ieftine. Spre ex, cel mai ieftin HRV este 21 mii de euro, manuala cu 6 trepte benzina, Spre ex, cel mai scump C3 Aircross cu motor diesel este 18400 EUR. Aceeasi parere o am si despre Toyota C-HR, foarte scumpa.

  • mishazaitev, marţi, 19.12.2017 13:39

    @Nelu Pantofaru' Si eu respect Honda, doar ca se comparau mere cu pere!

  • Nelu Pantofaru', marţi, 19.12.2017 16:07

    @misha, subscriu.

  • Tudor, vineri, 22.12.2017 18:54

    Si anul acesta au deschis reprezentanta pe Iuliu Maniu.