4.3
de Alexandru Monenciu, Foto: Dragoș Savu, miercuri, 2 iulie

Nostalgie

Mașinile electrice. Moderne, înțesate de tehnologie, dar, în accepțiunea multora, fără suflet. Și cum insufli personalitate unor mașini desenate cu ajutorul soft-urilor și asamblate, în mare parte, cu ajutorul roboților? Printr-un design emblematic.

Unii producători încă încearcă să însuflețească aceste mașini "ale cifrelor" (fie că este vorba despre autonomie, capacitatea bateriei, puterea motorului etc), iar alții chiar reușesc. Renault este un exemplu numai bun.

Într-un moment de inspirație, francezii au luat decizia de a aduce în era modernă un model care a făcut furori în anii '70. Este vorba despre Renault 5.

Vezi tu, originalul Renault 5 a debutat în 1972, în plină criză petrolieră. A mizat pe un design original, dar, poate cel mai important, a mizat pe o eficiență ieșită din comun: a fost prima mașină cu un consum de combustibil care scădea sub pragul simbolic de 5 litri/100 de kilometri, la o viteză de 90 km/h.

Imediat, a devenit popular în rândul tinerilor, un nou grup de clienți la acel moment. Modelul francez a scris istorie și în motorsport, datorită versiunii Renault 5 Turbo.

Producția a încetat în 1996, iar anul trecut, după o pauză de aproape trei decenii, Renault 5 a revenit. Cum altfel decât sub forma unui model cu zero emisii, de dimensiuni compacte, numai bun pentru vremurile în care trăim.

Din fericire, nepotul a păstrat multe dintre trăsăturile estetice ale bunicului și, după cum am aflat din testul nostru cu noul 5, a păstrat și pofta de a fi condus sportiv a "bătrânului".

Înainte de toate, ți-am pregătit și un clip video.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI

  • Matei_cel_nou, miercuri, 02.07.2025 10:37

    O mașină grozavă și fix ceea ce era before pe piață: design îndrăzneț și reușit, echipare și autonomie suficiente pentru majoritatea oamenilor, preț bun.

  • Adi, miercuri, 02.07.2025 10:50

    Preturile masinilor electrice sunt prea mari. Preturile corecte pentru amsini electrice cu baterii bune sunt cele din China, cele din occident sunt bataie de joc.

  • Sak, miercuri, 02.07.2025 11:58

    La concurenti de ce nu a fost pus si BYD? Este cel mai mare concurent. Ceilalti cam joaca cu acelasi pachet de carti. Imi place 5-ul dar pretul este un pic prea sus.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 12:53

    Renault 5 E-Tech 40kWh 95CP - 24.900 EUR Renault Clio Generation Eco-G 100 GPL - 14.950 EUR Îmi place cum arată reinterpretarea lui 5 pe dinafară, dar după mine Clio îi dă clasă și la design, după ce a câștigat lupta la spațiu interior și la costuri de achiziție și de deplasare, cât despre distanță, la 300 km Clio câștigă prin neprezentarea adversarului. 5 ăsta e drăguț dar inutil, o fiță ”retro” urbană care să crească doar congestia în oraș și eventual stima de sine a mândrului proprietar navetist. Nu degeaba Clio este evoluția istorică a lui 5, un compromis reușit al penuriei de combustibil din anii '70, pe care Renault vrea să-l transforme în gadget pentru fete cochete.

  • Seriff, miercuri, 02.07.2025 14:30

    ''Cu alte 3 persoane în mașină și cu pilotul automat setat pe 110 km/h pe autostradă, am ajuns la Constanța'' Daca asta e viitorul, e grav.

  • @Seriff, miercuri, 02.07.2025 14:53

    Nu toată lumea face 1000km pe zi, ca tine. Dacă asta e prezentul, sa fie la tine.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:00

    Foarte reușită mașina dar cred că e o crimă să o iei în culoarea asta. Parca își pierde 50% din farmec. E ca și cum ai lua un Lamborghini argintiu.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:06

    @Kap Mașinile electrice au mai mult spațiu interior, nu sunt deloc convins ca Clio e mai spațios. Designul e subiectiv, mie îmi plăcea Clio pre-facelift, dar 5 arata mai bine decât Clio facelift. Comparația cu GPL e comică :)) Puterea o fi la fel dar electrica trage muuuult mai bine. Mult succes la găsit stații GPL în occident.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 15:23

    Ce știm sigur e că portbagajul la Clio are 391l iar al lui 5 are 326l. Comic e să comentezi de stații GPL în occident când în Est la noi stațiile electrice sunt rare, de mică putere și mai mult pe drumurile principale, iar când 5 cere pauză Clio trece liniștit pe benzină și continuă cât e nevoie. Sper că benzină găsești pe-acolo prin suburbie. Între 170 și 215 Nm trage muuuult mai bine? Atunci de la 15k la 25k, cât de scuuuuuuuuuuuumpă e electrica?

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:44

    Comic e să ai impresia ca lumea de reduce la România. Eu oricum nu locuiesc în România. Eu conduc o electrica și știu foarte bine diferența dinte cuplu maxim și cuplul disponibil. Clio GPL are 170Nm disponibil doar a anumite turații, 5 are 225Nm disponibil tot timpul. Dacă nu înțelegi diferența nu ai treabă cu mașinile.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:48

    Si încă ceva, să nu mori prost: la un motor termic cuplul maxim îl ai doar când ești cu pedala la podea și în plaja de turații unde se poate atinge aceea valoare. In rest ai doar o parte din acel cuplu maxim.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 16:37

    ”Valorosul” expat s-a raportat primul la o zonă sugerând o minciună, nu eu. Cuplul la ECO-G 100 rămâne apropiat de maxim de la 2000 la peste 4000 de ture, destul pentru cine a condus și altceva decât electrocare. Altfel, nici o mirare, cifrele false (probabil copiat greșit cuplul, care de fapt e 215 Nm la Renault 5 de 95CP) și atacul la persoană sunt tipice propagandei electrocutate. Cel ce nu face diferența între 15.000 și 25.000 de mii de euro cu ce nu are treabă? Încă un lucru comic: să vorbească șoferul de electrică de pedală la fund, păi cu 40 kWh baterie înseamnă că-i e dor să stea ”la cafea” vreo 2 ore.

  • zarnesteanu, miercuri, 02.07.2025 16:46

    Masina e foarte draguta ca design, interior/exterior. Conceptul de vehicul urban e deasemenea binevenit si sunt convins ca in Europa e ceea ce trebuie. Din pacate insa, pe partea tehnica, Renault nu e in pas cu timpurile. Sa vii in 2025 cu 300 km autonomie inseamna sa nu-ti cunosti clientela. Acceleratia e la limita suportabilului, desi la o masina electrica se simte un pic diferit fata de o clasica. Pretul insa e extrem. Viteza de incarcare deasemenea, cam la limita, desi daca ai unde sa incarci acasa, nu mai e o problema. In opinia mea, doua lucruri pun la pamant masinuta asta: range-ul si pretul. Daca venea cu un 500 km si un pret cu vreo 5k euro mai jos, aveau sanse la vanzari cel putin decente. De ce Mercedes poate 790 km pe CLA iar Renault nici macar 500? Mai ales pe o masina cu un istoric atat de bogat?

  • Jian de la Calafat, miercuri, 02.07.2025 17:05

    D-le Monenciu, E firesc sa dati dovada de nostalgie. E previzibil ca parerile de rau sa puna stapanire pe aceia care detin o cultura auto rezonabila. Mizez pe sinceritatea d-voastra: De cate ori ati oftat pana cand ati trecut in Dobrogea ruland cu viteze ridicole pentru acel sector de drum si, mai important, cate atacuri de panica ati avut pana la destinatie ? Produsul R5e este o catastrofa, estetica incantatoare nu-l salveaza defel, asta deoarece autocratia in care se regaseste Renault de atata vreme -only EV version- naste invariabil, monstrii. Intr-o lume normala, noul R5 se impunea sa ofere acea previzibila alternativa, sunt in asentimentul tuturor ca implementarea deja notoriului 1.3 Tce n-avea cum sa fie generator de migrene, ba din contra, reprezenta o desfatare, un veritabil colac de salvare pentru acest comeback.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 17:20

    Sapă și mai adâncă groapa in care te-ai băgat singur. Cuplul rămâne aproape de maxim atunci când ești cu pedala aproape de podea. Cum e posibil sa nu știi atâta lucru??? In lumea civilizata nu se vinde varianta pe GPL, din motive evidente. Prețul de pornire e 22.000 euro, la mine, deci o diferență mica care se recuperează din costurile de utilizare în 2-3 ani. Dacă luam în considerare și prima pentru mașini electrice e mai ieftin 5. Pa, și multe călătorii fascinante cu GPL-ul :)) Probabil și ăla SH.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 22:37

    Dacă nu e prea greu, caută diagrama lui ECO-G 100. Singurul indiciu pe care ți-l dau e că este un motor TURBO. Ți-a suflat cineva ceva de cuplu la turații mari dar se aplică la aspirat. ”Cum e posibil sa nu știi atâta lucru???” Hai că am căutat, să nu rămână un mister minciunile pe care le-ai înșirat: Clio Generation ECO-G e disponibil la: 1. Renault Franța - 16.900 EUR 2. Renault Italia - 16.900 EUR 3. Renault Polonia ~ 20.000 EUR E destulă civilizație sau numai suburbia pakistaneză e izvor de înțelepciune? Acolo unde prețul electricei cu subvenții se amortizează doar din plimbat de colete prin Londra...

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 23:22

    Da, deci pe cât ești de ignorant pe atât ești de încrezut. Boala comună printre proști. Cuplul depinde de turații și de cât de mult e apăsată pedala de accelerație. De aceea cuplul maxim de obține în zona de turații indicata de curba de cuplu (și da, fiind turbo are o plaja mai larga de turații unde poți obține cuplul maxim), dar DOAR ATUNCI CÂND APEȘI PEDALA LA PODEA. Se cheamă "full throttle" sau "wide open throttle". Dă-i pe google. Explicația e logică și simpla: la un motor pe benzina atunci când pedala e apăsată complet motorul primește cantitatea maxima de aer și benzina, deci doar atunci poate produce puterea maxima (care împreună cu turațiile îți dau cuplul). La diesel cuplul maxim e produs atunci când se injectează cantitatea maxima de combustibil in aerul pompat, ceea ce se întâmplă tot când pedala e apăsată la maxim. Meșterule!

  • Matei_cel_nou, miercuri, 02.07.2025 23:39

    Azi am văzut prima oara în Renault 5 pe stradă, exact culoarea asta. De acord, nu o prinde bine. Musai ceva culori deschise. @Andrei Nu are rost sa îți bați capul. Prostului i-a suflat cineva despre curba de cuplu dar a uitat să îi sufle și despre accelerator. Și fiind extrem de prost nu face legătura între pedala -> putere -> accelerație. In capul lui are cuplu maxim la 2500 de ture cu acceleratorul apăsat la jumătate :)) Când îl apasă de tot accelerează pentru că îl împinge zâna cea buna, că doar cuplul nu mai are unde sa crească, fiind deja la maxim. Asta e nivelul.

  • Tavi, joi, 03.07.2025 08:07

    Andrei, pai si la electrice cum e? Si la benzina, si la diesel si la electric, intre anumite turatii (la electric de la 0) pot avea disponibil cuplul maxim in caz de nevoie. Dar asta nu inseamna ca la electric daca tu ai apasata pedala 10-20-30% ai si cuplu maxim al motorului disponibil ca asta ar insemna risipa de energie si implicit consum mai mare. Dar la nevoie daca apesi pedala la maxim il ai disponibil pe tot, acelasi lucru se intampla si la benzina si la diesel. Deci Kap n a gresit cu nimic:)