4.1
de Alexandru Monenciu, Foto: Dacia, vineri, 13 noiembrie

Punct și de la capăt

Dacia a prezentat modelul Spring, prima electrică a mărcii, în 2021. În ciuda tuturor comentariilor, ba că nu are destulă autonomie, ba că este produs în China, a continuat să îl îmbunătățească de-a lungul anilor. A primit chiar și o versiune cu 100 de cai putere.

În total, Spring a fost comercializat în 210.000 de exemplare la nivel global și, la un moment dat, chiar a fost cea mai accesibilă electrică nouă pe care o puteai achiziționa.

Acum, povestea Spring continuă cu o generație complet nouă care, de fapt, pare o cu totul altă poveste. Nu doar un capitol nou într-o poveste deja existentă. Vorbim despre o platformă nouă, design schimbat complet, mai multe dotări esențiale încă din standard, habitaclu mai spațios și, în sfârșit, este produsă în Europa.

Dacia a prins într-atât de mult gustul încât vor mai veni alte trei modele cu zero emisii.

Până atunci, însă, noi am condus noua generație Spring cu ocazia testelor internaționale din Portugalia și ce îți putem spune încă din start este că, în sfârșit, se simte ca o MAȘINĂ completă.