Porsche Panamera Sport Turismo

2.9 Benzina Biturbo 440CP 4x4 Aut8 4S
4.5
de Bogdan Mirică, Foto: Bogdan Paraschiv, luni, 15 februarie

Teoria evoluției

La început a fost Cayenne. Un SUV în istoria Porsche? O blasfemie. Însă, o blasfemie salvatoare.

A urmat apoi Panamera. Un design controversat. Dar un design care s-a vândut bine. La a doua generație, toți s-au obișnuit cu designul. Ba chiar au aplaudat evoluția sa într-un shooting brake, despre care au spus că este chiar mai frumos decât sămânța din care s-a născut. Complet adevărat.

Toate aceste exemple confirmă că „teoria evoluției” are un corespondent puternic și în istoria automobilului. Iar Porsche înțelege asta foarte bine, în ciuda contestatarilor. În fond, teoria lui Charles Darwin este contestată vehement și azi, la mai bine de 170 de ani de la publicarea sa.

Să nu ne îndepărtăm prea tare de evoluția speciei Panamera, adică de varianta Sport Turismo, care a primit recent un facelift. Era nevoie, întrucât declinarea Panamera ST avea deja patru ani pe piață și simțea nevoia unui aer proaspăt.

Faceliftul lui Panamera ST a venit pentru câteva zile în România, așa că n-am ezitat când am primit invitația testului. Mai ales că, din cauza pandemiei, deplasările pentru teste internaționale lipsesc cu desăvârșire.

PREZENTAREA VIDEO A MODELULUI

  • dan_grc, luni, 15.02.2021 09:41

    In afara de pret, este perfecta, mai ales in aceasta varianta de caroserie.

  • ds, luni, 15.02.2021 10:22

    N-ai ce sa-i reprosezi. Impecabila! Dar, de ce biroul de presă al Porsche Europa Centrală și de Est? Să înțelegem ca informațiile sun furnizate în mod diferit?

    BogdanMirica, luni, 15.02.2021 17:16

    Nu. Dar fiecare tara este arondata unui birou de presa. Iar centralizarea se face regional. Europa de vest, europa centrala si de est, europa de nord, etc.

  • AșaCevaNuExistă, luni, 15.02.2021 11:37

    Și girafa tot un rezultat al evoluției este. Un rezultat nu foarte grațios și nici prea aspectuos. Dacă aș avea nevoie de o mașină de familie, de ce mi-aș cumpăra o sportivă (cu suspensii tari)? Vreau să conduc sportiv cu toată familia în mașină? Pentru o mașină de familie contează siguranța, spațiul interior, confortul, dotările multimedia pentru pasageri, ușurința manipulării scaunului pentru copil, un portbagaj spațios...Există multe alte mașini mult mai potrivite pentru această destinație decât acest giraforsche.

  • pipo, luni, 15.02.2021 11:46

    Nu mi-a placut niciodata Panamera ,iar ST-ul asta e chiar cireasa de pe tort (cica e culoarea cherry !!??). Pt. mine e cel mai urat Porsche pe care l-am vazut vreodata si nu cred ca doar din cauza culorilor de la ext/int care sunt moartea pasiunii , nu-mi place absolut nici-un detaliu la acest model. Apropos, farurile alea nu stiu cum sunt montate dar zici ca au lufturi p-acolo, arata horor pt. anul 2021. Nu intru in detalii dar imi pare o tentativa de combinatie intre sportivitate si eleganta extrem de nereusita ,concitadinii nemti fac cred o treaba mult mai buna in zona asta. Oricum (repet -opinie personala) eu nu vad rostul unei asemenea masini, de acest gabarit, cu aceasta forma , in detrimentul unui ..sa spunem..RS6 Avant de exemplu..!

  • AșaCevaExistă, luni, 15.02.2021 12:59

    Pai tu mergi tot timpul cu familia in masina? ideea e ca cu masina asta poti merge cuminte cu familia si mai tare cand esti singur sau doar cu amanta. Cu alte masini poti merge doar cuminte. Ceea ce e boring cand esti singur. Sau doar cu amanta.

  • AșaCevaExistă, luni, 15.02.2021 13:01

    Nici eu nu vad rostul acestei masini, sa nu ma intelegi gresit, dar daca se vinde, de ce sa nu fabrici asa ceva.

  • @asacevaexista, luni, 15.02.2021 13:16

    Nu conteaza ca are suspensiile tari,ca nu e practica La 145000euroi asta e masina de familie ideala mai ales in Romania. Am vazut o groaza de Panamere la familiile de conlocuitori de pe aici,aia cu 10 copii in medie.Nu poti avea valoare intr-un van sau intr-un break banal.

  • Cyrus, luni, 15.02.2021 13:29

    La dimensiunile ei si garda la sol minuscula, e buna de curatit prima zapada cu ea... in cel mai bun caz. Altfel, vei indrepta denivelarile, slefui astfaltul, etc.

  • ds, luni, 15.02.2021 13:52

    Clar, mașina este făcută pentru țările cu apă caldă și autostrăzi și pe unde nu riști să iei vreo gură de canal în freză. P'acolo familiile numeroase cu puradei nu prea-și permit să-și etaleze valoarea și talentu'. La noi merge, chit că n-ai ce face cu ea. Acum înțeleg de ce au Birou de presă separat pentru Europa Centrală și de Est.

  • netam-nissan, luni, 15.02.2021 13:57

    cred ca-i de fapt o masina pentru bastanii care au amante cu familie mare. de acord cu dl pipo oricum, e chici balena si-n plus ce fum le mai dai dujmanilor cu doar 286 la ora? că amenzi incasate pentru mai putin de 300 la ora nu mai au valoare si dujmanii de oftică nu mai moare.

  • Vespasiana Blandianaa, luni, 15.02.2021 14:04

    @ds. Te contrazic cand zici ca e facuta pentru tarile cu apa calda,am vazut o Panamera imbracata complet in piele neagra intoarsa si cu jantele aurite la ...Londra.Tot acolo am vazut si una aurie si un Cayanne mov :))

  • inexorabil, luni, 15.02.2021 14:41

    Mafia, este de înţeles că sclavii juraţi ai NWO/BNW fac “alergie” la bagajul tipologic uman consacrat (adică înrâurit providenţial!), dar, dacă ei/voi apreciază/apreciaţi doar viteza de…navigare, atunci să fie/fiţi sănătoşi! În schimb, nouă, “dinozaurilor” dedulciţi cu “putoarea fosilă”, ne place (chiar paroxistic) să despicăm aerul…chiar şi cu “familiste” (prin definiţie). @pipo, ai dreptate că ar fi mai tentant un RS6…Mai ales că – ai specificat tu – este un break “pur” (nici eu nu mă împac cu conceptul în speţă, cu trimitere la ideea de struţo-cămilă). Dar! Nu cu guri de aerisire de inspiraţie Lamborghini (a imita nu înseamnă neapărat a evolua! – chit că designerii lui Audi invocă nevoia unui “plus de aspect agresiv”) şi nu controlat de excesivul high-tech (apropo, am ajuns să nu-l mai suport, în nicio ipostază existenţială…). La urma urmei, nici cu motoare prea forţate (care, colac peste pupăză, să încapă şi pe mâinile lui Abt Sportsline – nu neg, tremură efectiv carnea pe mine de dorinţă la vederea acestor cifre “bestiale”, recte 740 CP şi 920 Nm, dar raţiunea decretează, având ultimul cuvânt: nu şi nu!). În orice caz, prefer oricând “vagoanele” de altădată, precum: https://www.youtube.com/watch?v=KSSQWJRp5eU PS. Ce-aş mai încerca “manuala” aceea cu 6 trepte, care a însemnat unul dintre atuurile faimosului Quattro în WRC şi la PPIHC. PPS. Clipul este dedicat, în mod special, eco-zbârliţilor noştri de pe AM. Aaa, şi ce supriză, măi Electrikkk: maşina are trei pedale !? Cum de şi-or fi permis o asemenea infamie, nţ-nţ-nţ.

  • appleboss, luni, 15.02.2021 15:34

    Frumoasa masina

  • pipo, luni, 15.02.2021 16:00

    @inexo : da, ai mare dreptate in ce priveste pachetul agresiv al RS-ului -gurile alea de aer sunt total exagerate si e dealtfel o boala in toata industria ( bine, exceptand modelul Porsche de fata care e la cealalta extrema ,are o bara frontala obositor de plictisitoare). Si cu manuala ai dreptate, dar acum eu personal nu m-as mai incumeta la manuale la astfel de monstrii , recunosc ca nu as fi confortabil sa biciuiesc eu 450 (sau mai multi) de bididii ,cu toate sistemele din prezent care ar putea sa te ajute, sunt convins ca o automata ar face-o mai bine. Asta nu inseamna ca am fost re/edukkkat ,iubesc in continuare manuala ,dar pe motoare mai cuminti . Varsta vine intotdeauna laolalta cu o doza de precautie mai mare.

  • ds, luni, 15.02.2021 20:19

    @BogdanMirica, multumesc!

  • Gabi, marţi, 16.02.2021 11:49

    Mi se pare ca ceva nu se potriveste in designul acestei masini. Partea din spate este exagerat de masiva, in contrast cu linia joasa a partii din fata, usile spate sunt cam drepte si nu dau impresia de dinamism. Pare un hatchback pe steroizi, unul sport, ce-i drept. Seria 8 grancoupe si Mercedes gt 4 door mi se par mult mai reusite ca si design. Ca si tehnica, sunt convins ca exceleaza la calitatea interiorului, placerea de a conduce, senzatii, etc.

  • Meteorologogu, marţi, 16.02.2021 14:32

    Frumusetea este in mintea privitorului. Culoarea ... nu este pe gustul meu dar sigur mai au si alte culori in oferta. Pentru cei care si-o permit sunt sigur ca este o masina buna. M-as bucura si eu de una dar este "putin" peste bugetul meu :) Ramane doar sa visez la ea sau sa negociez cu Mos Craciun ... desi nu cred ca pot fi chiar atat de cuminte :) Sper sa-mi pot face macar bucuria de a inchiria una pentru o zi, doua, si sa o alerg pe niste drumuri de munte. Fara famile ... sa ma bucur doar eu de ea, sa o conduc ca un golan :)

  • Chiuloasa_bengoasa, joi, 25.02.2021 18:08

    Vorba aia: "Da da-mi in pana mea si-o Panamera!"

  • Oglinda marian, duminică, 16.05.2021 16:42

    Ah ah branistea galati ah am luat săptămâna trecută 6 bucăți ah sunt asa bogat sunt mogul și print de branistea galati eu oglinda marian branistea galati sunt smecher voi săracilor gura mica