Porsche Macan facelift

3.0 V6 Benzină Turbo (Macan S) Aut7 4x4

Calitate / Pret

4.5

Obișnuiți cu o poziționare extrem de relaxată a modelelor Porsche în fața concurenților, am avut o surpriză când am analizat paralel ofertele rivalilor direcți ai lui Macan S. Asta și pentru că îmi aduc aminte că lansarea lui Macan, care a avut loc în 2014, a poziționat noul SUV foarte aproape de Cayenne, o strategie în fața cărora mulți au strâmbat din nas inițial. 

Surpriza e legată de faptul că prețul de bază al lui Porsche Macan S - 67.300 de euro cu TVA inclus - este cât se poate de apropiat de cel al rivalilor, care se încadrează între 63.500 (GLC 43 AMG) și 67.100 (X3 M40i). Practic, singurul SUV din acest segment care oferă peste 300 de cai putere și poate fi cumpărat cu un preț sub 60.000 de euro este Volvo XC60, cu a sa versiune T6 (2.0 Twincharged), doar că publicul modelului suedez și cel al lui Macan privesc viața în general foarte diferit, deci se intersectează doar din întâmplare.

E adevărat că Macan S poate "înghiți" alte zeci de mii de euro din lista de opționale, însă nu-i ca și cum X3 sau GLC nu ar suferi de aceeași pasiune la capitolul golire a conturilor atunci când te apuci să le configurezi. Iar dacă îți cauți un SUV ultrasportiv din segmentul compact, sigla Porsche are talentul de a atrage clienți nehotărâți în ritm de aspirator în special dacă vorbim de prețuri asemănătoare.

Bonus: Versiunea de bază a lui Macan, cea cu motor turbo de 2.0 litri cu patru cilindri, are un preț de bază de 61.600 de euro, deci "introducerea" în lumea Porsche poate costa chiar mai puțin decât atât. Un test cu această versiune vine în curând pe Automarket.

  • Corocsenie Adrian, marţi, 11.12.2018 22:21

    Superba masina, superba locatie. Masina din pct. meu de vedere nu are defect. Nici prima serie nu mi s-a parut sa aiba. Dar acest facelift ia rezolvat micile imperfectiuni. Display-ul de ex. era cam mic la cel vechi...acum e ideal. Stopurile nu prea erau ok separate...acum arata mai bine cu ele unite. Ce sa mai...suv-ul perfect. Sau ma rog...crossover-ul.

  • octav71, miercuri, 12.12.2018 16:33

    Cum ar fi să scrie in spate pe hayon "Macan si atât", iar la cealaltă versiune sa scrie "Macan S"? Cum ar fi? În rest, ca deobicei scorul e mic, mașina e senzație(pentru clasa ei!).