Porsche 911 Speedster

4.0 510CP

Vizibilitate

4.5

După șocul pe care l-am avut când am făcut cunoștință cu transmisia absolut docilă și unctuoasă care însoțește și completează impecabil un motor monstruos, al doilea șoc pe care l-am avut conducând Porsche 911 Speedster a fost cel al contactului cu modul în care mașina asta te lasă să vezi ce se întâmplă în jurul tău. 

În primul rând, mașinile sport adevărate îți trezesc în mod natural un fel de instinct de orientare, pentru că te fac să le simți extensii ale propriului tău corp. După o oră de serpentine, ți se pare că volanul e legat direct la un soi de armură pe care ai îmbrăcat-o și cu care ataci coasta: nimic nu e "corp străin" în mașina asta și ai impresia acută că nu cobori dintr-un un 911 Speedster, ci te dezbraci de el.

Bineînțeles că asta are un efect direct asupra modului în care simți tot ce se întâmplă în jurul mașinii. Dacă într-un SUV nu prea știi unde-s limitele extreme nici măcar la 3-4 ani după ce l-ai cumpărat, în 911 simțurile ți se acutizează până-n momentul în care ai impresia că poți parca cu precizie chirurgicală între două mașini. 

Dacă nu e cazul să vorbim despre nivelul de vizibilitate pe care-l oferă mașina cu plafonul coborât, atunci când soft top-ul e sus nu resimți probleme nici chiar atunci când vorbim despre vizibilitatea posterioară: deși "luneta" integrată are dimensiuni mici, ea stă atât de aproape de oglinda retrovizoare, încât aceasta nu taie aproape deloc din raza vizibilă în spate.

  • dan_grc, miercuri, 22.05.2019 09:47

    Cine ti-a cerut să împarți această experiență cu noi ? :).

  • ignis, miercuri, 22.05.2019 10:43

    La banii ăia îți poți lua vreo 15 Dustere. (și nici măcar nu s-au obosit să monteze un radio acolo) Na, c-am zis-o :) Asta e ca sticla de vin de 50.000 dolari, numai pentru connoisseurs. Parcă am fost spectatori la o degustare de vinuri fine. Îi vedem pe ăia cum plimbă vinul prin gură și-și dau ochii peste cap de plăcere și noi înghițim în sec. Hai să ne întoarcem la zaibărul nostru,

  • Kirotractor, miercuri, 22.05.2019 10:46

    Acesta nu este un comentariu. :-) Fiindcă orice am scrie n-ar putea completa descrierea senzațiilor trăite de Mircea pe bune. Și atât de plastic redate (btw,, sper să fie pe terminate munca ta / voastră cu faceliftul site-ului, ca să te citim mai des.) Nici nu se pun deci cele câteva glitch-uri (= litere sau cuvinte schimbate/uitate, autorul fiind probabil încă *în transă* - ex.: parbrizul este mai PUȚIN înclinat ca al coupe-ului). Mai important e că scopul testului a fost atins -- pt. mine cel puțin: să nu-mi mai doresc neapărat ceva ture cu Speedsterul. :-) Fiindcă să-l cumpăr chiar nu mi-aș dori, sincer. Din simplul motiv c-ar trebui să fac întâi cel puțin de 5-6x mai mulți bani decât prețul (multi-task fezabil, dar care m-ar face de 50-60x mai egoist-egocentric decât permis de lege... aia karmică, evident. :-)) Nu mai zic că m-aș gândi obsesiv la ce-ar face așa-zisul Stat cu TVA-ul care, spre deosebire de profitul Porsche echivalent, nu-mi pare deloc meritat. Adică vreo 60.000 euro -- egal plata vreunei mega-pensii speciale pe 5-6 luni?! Ori a vreunui micuț contract fără licitație de max. 40K efectiv cheltuiți la 20K șpagă ?! Gata cu politichia însă -- hidoșenia ei nu dă bine, fie și-n subsolul unui asemenea articol... oniric aproape.

  • adi_10, miercuri, 22.05.2019 11:08

    8400 rpm:))))...uh lala....stiti ce mi se pare amuzant?!...faptul ca masina asta in timp...arata aproximativ la fel. Ca forma si aspect ma refer evident. Nu vezi diferente mari intre un model de acum 20 de ani si acesta din testul vostru. Dar nu o zic in sens rau, e doar o precizare. Sunt convins ca este o adevarata placere pt orice om sa conduca o asa masina. Dar totusi pretul putea fi un pic mai mic, nu credeti?

  • Laura, miercuri, 22.05.2019 11:50

    asta nu e un test-drive la fel cum, judecand dupa limbajul folosit, asta nu e un articol jurnalistic, e un comentariu de blogger ...

  • Andrei, miercuri, 22.05.2019 12:22

    911- ele asta, e unul din motivele pt. care iti doresti sa fi bogat ! Si cica banii nu aduc fericirea :)) ce gogomanie de vorba :)).

  • zamaraii, miercuri, 22.05.2019 13:59

    Ahh, ultimele doua poze mi-au amintit de NFS Porsche 2000. As vrea sa conduc modelul nou macar intr-o reeditare a jocului care sa includa toate modele noi, dar nici macar acolo nu se intrevad sanse...:((

  • zarnesteanu, miercuri, 22.05.2019 15:28

    Un clasic in viata. Mai ales decapotabil :):):) Porsche si italiencele cred ca sunt singurele care m-ar face sa trec vreodata de partea cealalta a baricadei. Sper ca macar odata in viata sa pun mana pe unul macar vreo cateva luni.