Consum
Peugeot 208 electric dispune de o baterie generoasă, cu un volum total ocupat de 220 de litri, amplasată sub podea. Este o soluție identică cu cea pe care o promovează și Opel alături de noul Corsa-e. Bateria are o capacitate de 50 kWh, însă valoarea netă este de 47.5 kWh. Comparativ cu cea a lui Zoe (52 kWh) este ceva mai mică, de unde și diferențele de autonomie.
Potrivit fișei oficiale, Peugeot anunță o autonomie de 340 de kilometri, calculată în regim WLTP. În condiții reale, mai exact în cazul testului meu din Portugalia, o baterie completă indica o autonomie de 300 de kilometri. Valoarea a scăzut considerabil în momentul în care mi-am dorit să simt accelerările susținute și plecările de pe loc în modul Sport.
După cei 60 de kilometri parcurși într-un regim susținut, autonomia indicată de computerul de bord ajunsese la 160 de kilometri. După estimările mele complet profane, dar bazate pe experiența de la volan, pot spune că un 208 electric poate garanta aproximativ 230 de kilometri autonomie cu un plin de baterie.
În cadrul testului meu din Portugalia, cu forțările amintite mai sus, Peugeot e-208 a afișat un consum de 19 kWh. Consumul oficial anunțat de francezi, în regim WLTP, este de 14 kWh/100 de kilometri, ceea ce înseamnă ușor mai mult decât cei 13.3 kWh promiși de Renault pentru Zoe. Totuși, în segment e cineva care consumă și mai mult: Opel Corsa-e are o valoare anunțată de 14.4 kWh.
Când vine vorba de încărcare, Peugeot e-208 mai bifează un avantaj în fața lui Zoe. Modelul francezilor suportă încărcare și de la o priză cu o capacitate de 100 kW. În cazul lui Zoe, încărcarea rapidă se poate face de la maxim 50 kW. Cum pe la noi prin țară prizele de 100 kW (la care e-208 încarcă 80% din baterie în 30 de minute) nu și-au făcut încă simțită prezența, o să vă vorbesc despre timpi de încărcare ceva mai pământeni.
Spre exemplu, conectat la un wallbox de 7.4 kW, modelul Peugeot are nevoie de 7 ore și 30 de minute pentru o încărcare completă. La o priză de 11 kW, Peugeot e-208 se încarcă în 5 ore. Peugeot pune la dispoziție și un card Free2Move care oferă acces la peste 85.000 de puncte de încărcare din Europa.
Bateria este garantată pentru 8 ani sau 160.000 de kilometri. De asemenea, Peugeot susține că la finalul acestei perioade, bateria se va afla la 70% din capacitate.
Pentru a păstra o temperatură optimă, Peugeot e-208 vine cu o pompă de căldură și un control automat al temperaturii. De asemenea, utilizatorii pot folosi o precondiționare a habitaclului cu ajutorul aplicației MyPeugeot.
"Cuplul motor are o valoare de 260 de Nm și este livrat de la 300 de rotații, mai devreme decât cel al lui Zoe (1500 rpm). " rpm la motor electric?