Interior
Peugeot continuă să ne uimească cu interioarele sale noi. Calitatea percepută dincolo de uși este bună și ajută Peugeot să se poziționeze peste alte branduri de volum. Pe locurile din spate, chiar dacă avem plastic tare și neprietenos pe fețele ușilor, el alternează cu inserții moi din piele artificială.
Din păcate, inserția de plastic de pe spătarul scaunelor față este dintr-un material tare și neprietenos. Îl mai găsești, pe alocuri, și pe portierele față și în zona inferioară a planșei de bord. Altfel, pe bord ai plastic moale, o inserție din aluminiu și multe cusături contrastante verzi, pentru că vorbim despre o versiune plug-in hybrid.
Scaunele sunt foarte confortabile, fiind certificate AGR. Au o susținere laterală bună și pot fi comandate chiar și cu masaj. E ușor de configurat, atât în intensitate, cât și în ceea ce privește zona spatelui, pe care o dorești răsfățată.
Pe locurile din spate, pasagerii primesc mult spațiu la nivelul picioarelor, adică aproximativ 19 centimetri. Și la nivelul capului ai loc suficient, deși accesul este îngreunat de faptul că linia plafonului plonjează pentru a crea silueta de fastback.
Portbagajul are o deschidere amplă și poate fi comandat cu hayon acționat electric. Are o capacitate standard de 536 de litri. Dacă alegi, însă, versiunea plug-in hybrid, atunci capacitatea scade până la 471 de litri. Ba chiar poate ajunge până la 454 de litri, dacă optezi pentru sistemul audio Focal.
Antifonarea habitaclului este bună, pentru că la viteze de autostradă, zgomotul de rulare sau de vânt este foarte puțin perceptibil. Asta și pentru că mașina beneficiază de un parbriz laminat.
"EuroNCAP nu a testat încă noul Peugeot 408, dar acesta folosește o platformă deja populară în Grupul PSA, evaluată cu 5 stele în cadrul altor teste de impact". Alo?! Domnu' Mirica?! Cand ati vizitat ultima oare site-ul Euro NCAP? Peugeot, Citroen (inclusiv DS) si Opel nu au mai obtinut cinci stele din 2019, cu mentiunea ca punctajul maxim a fost acordat la vremea respectiva exclusiv masinilor dotate cu acel Safety Pack, echiparea standard primind, din nou, doar patru stele. Ultimul Peugeot cu cinci stele pentru echiparea standard a fost testat in 2018, in timp ce Opel, Citroen si DS7 nu au mai obtinut punctajul maxim, fara acel Safety Pack, din 2017.