Tinuta de drum

4.0

Odată ce vei conduce noul Mini Aceman, vei înțelege imediat că noul crossover este o mașină care pune accent pe dinamică, însă fără să sacrifice prea mult confortul. Așa cum este cazul și la celelalte modele Mini, dar și la alte modele din ograda Grupului BMW, suspensia este setată să fie ceva mai rigidă. La denivelările mari, suspensia este puțin zgomotoasă și vei țopăi ușor în scaun dacă treci peste acestea la viteze mai mari.

În schimb, aceeași suspensie se descurcă foarte bine pe drumuri pietruite și chiar pe macadam. Pe un asemenea drum, m-am simțit precum Kris Meeke la volanul unui Mini Countryman WRC. Suspensia absoarbe foarte bine denivelările mici și pietricelele pe un asemenea drum și îți oferă încredere să mergi chiar și cu viteze de 60 km/h fără niciun fel de disconfort. Pe acest tip de drum, Mini Aceman într-adevăr și-a arătat calitățile de crossover.

Mașina noastră a fost echipată cu jante de 18 inch cu un design retro și care au fost încălțate în anvelope de iarnă. Chiar și cu aceste anvelope testate pe suprafețe uscate, noul Mini Aceman este o mașină distractivă în viraje.

Direcția îți oferă un feedback foarte bun chiar și în modurile de rulare normale și are un simț natural. Desigur, când te aproprii de limita de aderență, vei sesiza o ușoară subvirare, însă, în general, Mini Aceman îți oferă foarte multă încredere și stabilitate în viraje. Datorită configurației suspensiei, ruliul este foarte mic chiar și la viteze mari, iar tangajul aproape că nici nu l-am sesizat pe accelerație și frânare.

  • Jian de la Calafat, marţi, 11.02.2025 12:57

    O alta chiflă aflată in portofoliul BMW Group. Design exterior aflat la frontiera dintre intolerabil si nedigerabil, o autonomie stanjenitoare in traficul real, un produs caruia ne este cvasiimposibil sa-i identificam vreun beneficiu. Pe foarte scurt, o grimasă pe patru roti. Pentru binele BMW, inca nutresc speranta ca s-a facut o regretabila eroare la OSIM cu titulatura acestui model. Fiindca-i împotriva firii.

  • ds, marţi, 11.02.2025 14:08

    "Pentru traficul aglomerat din București, cei 184 de cai putere sunt mai mult decât suficienți." Cred că pentru balamucul din București sunt suficienți și 55 cp. Acum, pe bune, așa cum am mai spus, la fel ca și Fiat-ul 600e, mi se pare o mașină pentru fițe de do'nșoară întreținută care se deplasează de la cosmetician la mall, la cafea și shoping.

  • eu, marţi, 11.02.2025 14:35

    masina asta este incantatoare ca design. n-are cum sa nu intoarca capete de admiratie: jante incredibil de aspectuoase, proportii echilibrate, suprafete bine tensionate si accente de contrast care imbina la perfectiune modernismul cu spiritul mini clasic. ma bucur ca nu vad crom, insa mi-ar fi placut sa vad prezenta tusa de contur a botului, din aluminiu satinat, care se ofera la versiunile superioare de echipare, mai ales pe culoarea asta care o prinde exceptional. si din nou jantele alea, mama mia cat de faine pot fi. evident ca nu este o masina utilitara, ci una de lifestyle, care vrajeste instant si convinge ca merita fiecare banut. interiorul este locul din care n-as mai pleca, iar ecranul ala oled desi pe forma rotunda si nepractica duce semnatura mini la un nou nivel. insa mini pe latura practica n-a stralucit niciodata, a fost cel mult manageble, la condus insa, vechea poveste mini, una de nota 10 de fiecare data. cine poate gestiona cu cap o autonomie reala in jur de 250 km, poate face o afacere buna cu Aceman-ul in versiune E. trebuie doar sa fii compatibil cu conceptul si cu spiritul urban pe care mini il emana, ca sa o poti vedea cu ochi buni.

  • @eu, marţi, 11.02.2025 15:15

    Dacă tu consideri că mașina asta e „încântătoare ca design” atunci cred că a venit timpul să mergi în vizită la oftalmolog. ...sau la psihiatru.

  • aha, marţi, 11.02.2025 15:59

    Mai degraba ASS decat AS. PS: Nu prea vad competitivitatea din "Preț competitiv, raportat la concurență". Fiat-ul ala 600e, desi e mai scump cu doar 2.300 de euro, are o baterie considerabil mai mare (38.5 kWh vs. 51 kWh, capacitati nete) Tot o baterie cu capacitatea neta de 51 kWh a fost montata si pe Opel-ul ala Mokka de 34.900 de euro.

  • M, marţi, 11.02.2025 16:27

    Ecranul ala rotund parca-i cantarul de la magazie. Fain tare!