Mercedes-Benz Clasa G facelift

G350 3.0 211CP Aut

Tinuta de drum

3.5

Prin definiție, un model dedicat off-road-ului nu se simte bine pe șosea. G-Klasse nu face excepție, senzația de "suntem la un pas să ne răsturnăm" fiind amplificată de înălțimea la care stă șoferul și pasagerii săi. Asta înseamnă că pasagerii cărora li se face rapid rău de mașină vor suferi în G-Klasse dacă ești grăbit, pentru că mașina are un tangaj pronunțat la schimbarea de direcție, chiar și la viteze urbane.

În ciuda acestui comportament și a celor 2.5 tone din dotare, G-Klasse stă pe drum în mod admirabil pentru un vehicul care are caroseria pe șasiu. Sistemele electronice de siguranță intervin destul de repede dacă uiți ocazional la volanul cărui Mercedes-Benz te afli, dar dacă îl manevrezi cu bun simț vei descoperi că poți să mergi destul de repede cu un G-Klasse, cu toate că nu te vei apropia niciodată de un SUV mare pe o secțiune virajată. Felul în care se comportă această mașină pe drum mi-a dat emoții la primele viraje abordate cu puțin mai mult entuziasm, dar mi-a aprins o curiozitate de nestăvilit cu privire la cum se simte un G63 sau G65 AMG pe drum.

G-Klasse are o gardă la sol înaltă, suficientă să treacă peste obstacole fără să necesite o suspensie pneumatică, precum fac unele SUV-uri mari cu pretenții de off-road. Asta înseamnă că sunt și mai puține lucruri care se pot strica la suspensie pe teren accidentat, dar și că nivelul de confort nu este la fel ca la un SUV, ci precum într-un off-road. Adică nu vei avea senzația că mergi în puf, mașina se va zdruncina la gropi și denivelări, deși scaunele vor amortiza șocurile până să le percepi.

Direcția nu impresionează prin rapiditate, având o cursă mare de la stânga la dreapta, dar reușește să îți transmită informații despre starea drumului fără să-ți livreze în mâini și vibrațiile aferente.

  • Scorpionul_negru, vineri, 31.07.2015 14:21

    O masina care se potriveste de minune undei garzi de corp. Nu imi imaginez rolul masinii astia decat asa. Un Maybach 62 S negru insotit de un G in spate plin de bodyguarzi. Masina ideala pt. asa ceva ! Din cate stiu Casuneanu JR. cu Bugatti era insotit mereu de un G class.

  • Geleu, vineri, 31.07.2015 15:35

    Pacat ca prietenul meu a schimbat motorul de 2 ori pe 350cdi bluetec... nu sunt deloc fiabile si nu recomand motorina romaneasca intr-un asa motor. Consider ca un 270cdi sau 320cdi ar fi mult mai reusite. Sau un motor pe benzina.

  • Stefi, vineri, 31.07.2015 20:30

    @Geleu - ai tras concluzia perfecta! Seful meu are un ML350cdi tot bluetec de 3 ani si ceva si merge ceas si acum, nici nu stiu daca a ridicat vreodata capota pentru altceva decat sa-i puna lichid de parbriz (in afara de reviziile de normale), deci 350 bluetec sunt cele mai reusite motoare, nu?

  • Scorpionul_negru, vineri, 31.07.2015 21:22

    @Stefi Depinde cum o nimeresti. Poti avea probleme frecvent cu ea sau poti merge linistit sute de mii de km. Cum ai norocul. Se pare ca prietenul lui Gelu a avut GHINION vb lui Iohanis.

  • slVW_83, sâmbătă, 01.08.2015 17:30

    In sfarsit o masina adevarata off-road cu sasiu separat, punte rigida, adancime vad de 60 cm si trei diferentiale blocabile. O adevarata bruta ce rezista in aceeasi forma din 1979. As procura-o oricand in detrimentul unor struto-camile numite generic Suv-uri sau mai rau "jip"-uri. Felicitari pentru aceasta bomboana de test!!!

  • Dan, miercuri, 05.08.2015 01:28

    Imi place cum AM compara performantele lui G350 cu cele ale Jeep-ului care costa sub 50.000 de euro. Peste 100.000 de euro pentru acceleratie de 9.1 este prea mult. Mai spun ca varianta AMG face de rusine multe hot-hatch-uri, dar cate hot-hatch-uri au vazut ei sa coste peste 145.000 de euro?